AlinHuiu.ro

Stiri si comentarii

Victorie in tie-break cu leucemia pentru Corina Morariu

April 23rd, 2012

La 34 de ani, Corina Morariu poate considera că s-a născut pentru a doua oară, chiar dacă viaţa ei s-a schimbat total. În 2001, atunci când era numărul 1 mondial la dublu, tenismana de origine română a descoperit că are leucemie. La un deceniu distanţă, nepoata reputatului chirurg cardiolog Radu Deac trăieşte din nou. S-a căsătorit şi comentează meciurile din circuitul mondial pentru Tennis Channel.

 

Chiar dacă mulţi dintre cei care au părăsit România înainte de Revoluţie au ales să îşi adapteze numele în funcţie de ţara în care au emigrat, familia Morariu a preferat să păstreze rădăcinile româneşti şi încă menţine tradiţiile ţării unde a locuit până în urmă cu aproape patru decenii. Mircea Morariu a ales să rămână în SUA în 1973, deşi avea doar echivalentul a 10 dolari în buzunar, iar la doi ani distanţă, pesteOceana ajuns şi Rodica, soţia sa. “Sora mea a plecat în 1975 odată cu băiatul, Mircea junior, moment în care soţul Rodicăi lucra la celebrul spital Henry Ford din Detroit. Acum, toţi trei lucrează în neurochirurgie. Pentru a nu fi confundaţi, tatăl este cunoscut acum ca şi Albin”, povesteşte unchiul Corinei, Radu Deac, unul dintre cei mai buni chirurgi cardiologi din România. Corina s-a născut în Detroitpe 26 ianuarie 1978, iar la numai patru ani ţinea deja în mână racheta de tenis de câmp. “A început de foarte mică. Ţin minte că dimineaţa, la ora 6.00, mergea la antrenamente fizice, apoi la ora 8.00 avea şcoală, iar după-amiază se întorcea pe teren pentru pregătire”, adaugă Radu Deac.

 

A renunţat la şcoală pentru tenis

 

La 16 ani, în 1994, Corina a făcut marele pas spre circuitul profesionist WTA, în detrimentul studiilor, iar la câteva luni distanţă obţinea primul succes, într-un turneu ITF, care a avut loc la Nicolosi. A urmat o perioadă de ascensiune, ajutată şi de antrenorul ei, Andrew Turcinovich, care ulterior avea să-i devină şi soţ pentru patru ani. 1998 a fost cel mai bun an la simplu, reuşind să ajungă până pe 29 mondial, însă anul următor avea să o consacreze, intrând definitiv în istoria tenisului. Împreună cu Lindsay Davenport avea să câştige Wimbledonîn proba de dublu. Doar Ilie Năstase şi Virginia Ruzici au mai reuşit această performanţă de-a lungul secolului de istorie al turneului londonez.

 

Primul loc mondial şi boala

 

Graţie rezultatelor spectaculoase din ultimul an, pe 3 aprilie 2000, sportiva cu origini româneşti a urcat pe primul loc în clasamentul mondial WTA la dublu, însă ulterior, cariera avea să fie ca un tobogan, chiar dacă în ianuarie 2001 mai bifa o finală de Australian Open, tot la dublu, şi câştiga turneul de dublu mix.Boala pusese stăpânire pe corpul ei. “Nu mai avea aceeaşi vlagă. Slăbise mult şi ulterior, la revenirea în SUA, după un turneu în Germania, dacă îmi aduc bine aminte, şi-a făcut un control. Avea leucemie!”, îşi aduce aminte Radu Deac. “L-am sunat pe Andrew (n.r. – soţul şi antrenorul ei din perioada 1999-2003) şi i-am spus. Devenisem isterică, nu mă puteam opri din plâns. Am închis şi m-am aşezat în maşină şi aşteptarea părea o eternitate”, a scris Corina în cartea “Livin trough the Racket”, în care a povestit cu lux de amănunte drama prin care a trecut. Şansa a fost că diagnosticul indica faptul că avea 70% şanse de vindecare.

 

16 luni de chin

 

La scurt timp, Corina s-a internat la Jackson Memorial Hospital din Miami şi a început un tratament minuţios. Din cauza chimioterapiei şi-a pierdut podoaba capilară, dar speranţa şi mentalitatea de învingătoare au ajutat-o să treacă peste toate aceste probleme. Asta în condiţiile în care, din cauza efectelor secundare ale tratamentului, timp de o lună s-a aflat în stare critică. Cu patru ani în urmă, bunica din partea mamei murise chiar de leucemie, astfel că apropiaţii erau speriaţi.“Îmi amintesc că am vizitat-o la JacksonMemorialHospital,  la finalul anului 2001, şi purta o bandană pe cap şi nu mai avea păr. Slăbise mult şi parcă nu mai erau speranţe. Dar ea, Corina, era pozitivă, în ciuda a tot ce se întâmplase. Mă şi gândeam că nu voi mai apuca să o văd vreodată. Ea însă era gata de luptă, o luptă grea pe care a şi câştigat-o datorită caracterului puternic”, a scris şi Billie Jean King, fost număr 1 mondial în anii ’70.

 

Revenire spectaculoasă

 

În august 2002, la 16 luni după debutul chimioterapiei şi în timp ce se afla sub tratament, Corina avea să apară din nou pe terenul de tenis, chiar pe cimentul de la US Open. A disputat un meci împotriva Serenei Williams. “Nu credeam că voi mai fi din nou aici. Au fost zile în care a fost atât de rău şi toate lucrurile sunt atât de dificile încât nu mai crezi că eşti în stare să ajungi să faci lucrurile ca înainte”, afirma Corina la finalul meciului, al cărui rezultat nici nu mai conta. Era deja o mare campioană. O campioană în lupta cu o boală cruntă pe care a învins-o într-un timp record.

 

O nouă viaţă

 

Astfel, s-a reîntors în circuitul mondial şi a primit trofeul pentru “Comeback of the year” din partea WTA, iar Corina a surprins din nou pe toată lumea. Alături de prietena ei şi colega de bază de la dublu, Lindsay Davenport, avea să ajungă pentru a treia oară într-o finală de Mare Şlem, în 2005 tot la Australian Open, pierdută însă în două seturi, şi a încheiat anul pe un onorabil loc 15 la dublu. A continuat să joace în turneele de dublu până în 2007, reuşind chiar să se impună în turneul de la Sidney(2006), după care s-a dedicate unei noi cariere. Acum, comentează meciurile pentru postul american Tennis Channel şi şi-a refăcut viaţa în oraşul unde s-au stabilit şi părinţii ei, Boca Raton din Florida, iar anul acesta plănuieşte să viziteze din nou România după aproape două decenii. “Vrea să îşi lanseze cartea şi la noi, astfel că intenţionează să revină în ţară. Să ştii că vorbeşte româna foarte bine chiar dacă o face cu accent. Ultima oară a fost imediat după Revoluţie, doar o vizită scurtă alături de părinţi”, conchide unchiul său, Radu Deac.

 

CORINA MORARIU – CV

 

Data naşterii:26 ianuarie 1978 (Detroit)

Carieră:Debut în circuitul profesionist: 1994

Simplu WTA:1 turneu câştigat (Bol), 3 finale, 3 semifinale

Cea mai bună clasare:29 (1998)

Dublu:13 turnee câştigate (1 Mare Şlem – Wimbledon), 7 finale (2 Mare Şlem – Australian Open)

Cea mai bună clasare: 1 (2000)

Câştiguri din tenis:$1,733,916

 

“Am devenit unul dintre fanii ei încă de prima dată când am văzut-o jucând, în Florida, în 1997. Este o persoană incredibilă”.

 

 Lindsey Davenport, fost număr 1 mondial

INTERVIU – Catalin Morosanu asa cum nu il stiati

March 25th, 2012

Atunci când nu muşcă din păpuşi cu chipul adversarului şi nu îi intimidează pe oponenţi cu o privire fioroasă, Cătălin Moroşanu este un pacifist convins. Şi-a dovedit şi calităţile de artist acum doi ani, când a câştigat „Dansez pentru tine”. Timpul liber şi-l petrece cu iubita sa, alături de care e de 10 ani, dar pe care nu a avut curajul să o ceară de nevastă.

Titanul de pe semicerc. Povestea lui Constantin Pilică Popescu, artizanul generaţiei de aur a handbalului românesc

March 18th, 2012

Constantin “Pilică” Popescu este cel mai titrat antrenor din istoria handbalului feminin românesc, cu trei titluri mondiale şi trei cupe europene la activ. Este cel care a scris istoria acestui sport în România, atât la propriu, cât şi la figurat. În 2009, sub semnătura sa, FRH a lansat volumul “Istoria handbalului românesc”, o adevărată enciclopedie, care adună peste 1.000 de pagini.

“Căpşunarul” devenit campion european

March 13th, 2012

În România, dacă întrebi 100 de oameni pe stradă cine e Silviu Olteanu, probabil aproape tot atâţia îţi vor răspunde că nu ştiu. Nici presa nu a fost interesată de performanţa uriaşă realizată la finele săptămânii trecute. Cu excepţia Prosport, ASport şi Bună Ziua Iaşi, care au publicat la o zi distanţă după luptatorii.ro articole legate de succesul său de la Riazor, absolut toţi jurnaliştii sportivi au ignorat informaţia.

Acasă la inventatorul tiki-taka. Bornele Angelo Niculescu din istoria lui Dinamo şi a echipei naţionale

March 11th, 2012

Lumea îl asimilează cu faptul că nu l-a folosit pe Nicolae Dobrin la Mexico 70, însă puţini ştiu că a fost cel care a pus două borne în istoria fotbalului românesc, fiind totodată cel care a inventat tactica devenită acum cunoscută drept tiki-taka. Angelo Niculescu a fost primul antrenor care a adus un titlu de campioană pentru Dinamo şi, totodată, primul care a calificat naţionala la un turneu final.

Hăituită de legionari, stigmatizată de comunişti, uitată de capitalişti: Povestea de viaţă a Angelicăi Rozeanu, de 17 ori campioană mondială!

March 4th, 2012

Prima femeie din România care a cucerit un titlu mondial, prima şi singura conaţională campioană mondială la tenis de masă ascunde o poveste fabuloasă, demnă de un scenariu de film. Numele apare şi în Cartea Recordurilor, însă a fost şters din istorie de comunişti şi apoi uitat de capitalişti. Am onoarea să vă prezint viaţa extraordinară a celei care a fost Angelica Rozeanu, ultima campioană mondială de origine non-asiatică.

Maidanezii sponsorizează campaniile electorale

January 10th, 2012

Mi-am propus să nu scriu niciodată despre politică pentru că este cel mai jegos mediu unde poţi trăi. Unul plin de curve şi unde demnitatea şi onoarea au fost scoase de ceva vreme din vocabular. Acum e prima oară când politicienii şi-au dat mâna, chit că mutantul USL se dă o victimă. Asta pentru că s-au găsit primii bani pentru campania electorală din acest an.

Top 8 cele mai mari ciudăţenii din fotbalul românesc

January 8th, 2012

Fără o introducere adecvată în prealabil, vă invit să citiţi un top 8, realizat în nume propriu, cu cele mai mari ciudăţenii ale fotbalului românesc, care, slavă Domnului, nu duce lipsă de aşa ceva:

 

NOTĂ: Materialul intră sub incidenţa legii drepturilor de autor şi nu poate fi preluat decât cu acordul meu scris!

1. Tunarul fără meciuri la echipa naţională – Ion Oblemenco

Este simbolul Olteniei fotbalistice. Poreclit Tunarul din Bănie, Oblemenco (foto) a marcat nu mai puţin de 167 de goluri în Liga 1 în perioada 1966-1977 pentru Universitatea Craiova, dar în ciuda eficacităţii sale nu a prins nici măcar un meci sub tricolor cu excepţia unui turneu organizat în 1968, dar care nu a intrat în calendarul FIFA, astfel că selecţiile sale nu au fost contabilizate. Două stadioane îi poartă numele, în Craiova şi Corabia, dar din CV-ul său impresionant lipseşte prima reprezentativă. Este de departe cea mai mare ciudăţenie a fotbalului românesc, ca cel care a deschis drumul Craiovei Maxima să nu aibă nici măcar un meci la echipa naţională.

2. Finala Cupei României între o echipă din B şi una din C – Chimia Râmnicu Vâlcea – Constructorul Galaţi, scor 3-0

Pentru a doua şi ultima dată în istorie, o formaţie din eşalonul secund a reuşit să îşi adjudece al doilea trofeu ca importanţă din fotbalul românesc. Se întâmpla în 1973, iar câştigătoarea Cupei României avea să fie Chimia Râmnicu Vâlcea după o finală disputată în compania unei formaţii care evolua în Liga a III-a, Constructorul Galaţi! După 1-1 la capătul celor 90 de minute, s-a decis rejucarea partidei, iar Chimia, care pe atunci era condusă de actualul şef al LPF, s-a impus cu un sec 3-0. Până să ajungă în finală, oltenii au trecut de Steagul Roşu Braşov, CFR Cluj, FC Argeş şi Metalul Bucureşti, în timp ce Constructorul le-a învins pe Jiul, Dinamo, SC Bacău şi Steaua, adevărate forţe în fotbalul românesc la momentul respectiv.

3.Un jucător la două echipe în aceeaşi etapă – Simion Mironaş

Revoluţia a fost sinonimă cu instalarea haosului în România, automat şi în fotbalul românesc, oamenii cu trecut nu tocmai curat reuşind să se obţină poziţii cheie şi să creeze regulamente după bunul plac. Astfel, în sezonul 1994-1995, Simion Mironaş reuşea performanţa de a evolua pentru două formaţii în aceeaşi rundă. Mai întâi, pe 13 octombrie, a jucat pentru Gloria Bistriţa în meciul cu Rapid, pierdut, scor 3-4, pentru ca două zile mai târziu să îmbrace tricoul lui Dinamo în victoria cu Universitatea Cluj, scor 2-0.

4.Învinsă după ce a condus cu 4-0 în minutul 60 – Dinamo-Foresta, scor 4-5

Se întâmpla în runda cu numărul 13 a sezonului 2000-2001, una care s-a dovedit fatidică pentru formaţia din Ştefan cel Mare. Venită din postura de câştigătoare a eventului, Dinamo nu trebuia să aibă probleme cu nou-promovata din Fălticeni, un orăşel cu 30.000 de locuitori. Roş-albii au făcut spectacol în prima oră a meciului, Tinel Petre (12), Mihalcea (29), Tameş (43) şi Marius Niculae (47) marcând spre deliciul spectatorilor. Coşmarul a început în minutul 62, când viitorul rapidist Robert Niţă a marcat pentru 4-1. Au urmat alte patru goluri înscrise de moldoveni într-un interval de numai 18 minute, iar Foresta a obţinut o victorie care va rămâne în istorie.

5. Unirea Urziceni, campioana din oraşul cu 17.000 de locuitori

Clubul a luat fiinţă în 1954, dar până în 2003 nu visa nici măcar la eşalonul secund. În 2006 a promovat în Liga 1, iar în 2009 a reuşit să câştige titlul de campioană în dauna unor formaţii precum Poli Timişoara şi Dinamo. A fost ulterior, echipa din România cu cele mai multe puncte obţinute în grupele Ligii Campionilor. Un an mai târziu s-a desfiinţat, deşi obţinuse peste 20 de milioane de euro numai datorită participării în cea mai importantă competiţie intercluburi din Europa.

6. Nicolae  Dobrin nu a jucat la Mexico 70

Desemnat de patru ori cel mai bun fotbalist român al anului şi declarat cel mai bun din România până la Hagi, Nicolae Dobrin nu a putut evolua la singurul turneu final la care naţionala s-a calificat în perioada carierei sale de jucător. Nu e o ciudăţenie, dar este un adevărat mister. Deşi timp de trei decenii, atât el, cât şi colegii şi selecţionerul de atunci, Angelo Niculescu, au vorbit despre ce s-a întâmplat la Mondialul din Mexic 1970, încă mai persistă întrebarea “De ce nu a jucat Dobrin?” De altfel, ciudat, Angelo Niculescu îl descria drept: “un jucător fabulos, combativ, un tip foarte inventiv, spiritual şi ingenios. Găsea nişte rezolvări incredibile ale unor faze.”

7. Echipa cu cele mai multe ghete de aur din istorie – Dinamo

Cu două semifinale de cupă europeană la activ, una de Cupa Campionilor Europeni şi una de Cupa UEFA, Dinamo este în istorie ca echipa cu cele mai multe Ghete de Aur cucerite de jucătorii ei. Dudu Georgescu de două ori, Rodion Cămătaru şi Dorin Mateuţ au intrat în cartea de aur a trofeului iniţiat de L’Equipe. La finele anilor 80, trofeul începuse să-şi piardă din credibilitate după ce formaţii din blocul comunist erau bănuite că trişează pentru ca fotbaliştii lor să câştige. De altfel, în ediţia 1986-1987, Rodion Cămătaru a câştigat Gheata de Aur după ce a marcat de 20 de ori în ultimele şase etape, adunând în total 44 de goluri. Deşi a terminat pe locul secund, cu doar 39 de reuşite, austriacul Toni Polster a fost şi el creditat ca şi câştigător. Ulterior, după un alt scandal provocat de ciprioţi, francezii au renunţat să mai ofere trofeul până în 1996, când s-a reluat competiţia, dar cu un alt sistem de punctaj.

8. Cel mai titrat club, fără imn – Steaua

Cupa Campionilor Europeni în 1986, Supercupa Europei 1987, finala Cupei Campionilor Europeni în 1989, semifinală de Cupa UEFA în 2006, 23 de titluri de campioană şi 21 de Cupe ale României. Acesta este palmaresul Stelei, probabil unica formaţie din campionatul autohton care nu are imn. Înaintea partidelor care se disputau pe Ghencea, în loc de imn răsuna refrenul melodiei Maria a artistului german Scooter. Deşi cei de la Gaz pe Foc şi-au asumat varianta unui imn, acesta a fost foarte rar auzit în boxele stadionului grupării roş-albastre.