AlinHuiu.ro

Stiri si comentarii

Alexandru Tudor, numit preşedinte al Sindicatului Arbitrilor

decembrie 14th, 2011

Peste 100 de arbitri din primele trei eşaloane ale fotbalului românesc au participat azi la primele alegeri din istoria Sindicatului Arbitrilor de Fotbal din România.

Cel mai vechi central din Liga 1, Alexandru Tudor, a fost ales ca preşedinte al arbitrilor, în timp ce Cristi Balaj este noul prim-vicepreşedinte. Ovidiu Haţegan, Ionel Popa, Alexandru Deaconu şi Robert Nuţu  vor deveni vicepreşedinţi.

În momentul de faţă, nu se ştie exact care va fi cotizaţia pe care membrii Sindicatului o vor plăti. „Biroul Executiv a fost mandatat să decidă cum va fi plătită cotizaţia”, afirmă unul dintre organizatori.

Până pe 31 martie, în toate judeţele urmează să se organizeze alegeri pentru ca mai apoi să demareze procedura de înregistrare. Primul ţel al Sindicatului va fi ca meseria de arbitru să fie înregistrată în nomenclator.

De asemenea, în scandalurile de calomnie, aşa cum este în prezent cel dintre Gigi Becali şi Cristi Balaj, Sindicatul îi va oferi sprijin juridic arbitrului.

Sindicatul Arbitrilor a fost înfiinţat în 2007 şi tânărul ploieştean Robert Nuţu a fost primul preşedinte, însă până acum a funcţionat mai mult la nivelul judeţului Prahova, de unde erau majoritatea membrilor.

Comments

One Coment

RSS
  • Jericho says on: decembrie 20, 2011 at 20:39

     

    Foarte bine ca au un sindicat, la cat urla toti maimutoii ca becali la ei sa mai castige si ei un proces ceva.

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

AlinHuiu.ro

Stiri si comentarii