AlinHuiu.ro

Stiri si comentarii

Acasă la inventatorul tiki-taka. Bornele Angelo Niculescu din istoria lui Dinamo şi a echipei naţionale

martie 11th, 2012

Lumea îl asimilează cu faptul că nu l-a folosit pe Nicolae Dobrin la Mexico 70, însă puţini ştiu că a fost cel care a pus două borne în istoria fotbalului românesc, fiind totodată cel care a inventat tactica devenită acum cunoscută drept tiki-taka. Angelo Niculescu a fost primul antrenor care a adus un titlu de campioană pentru Dinamo şi, totodată, primul care a calificat naţionala la un turneu final.

REPORTAJ PUBLICAT ÎN ZIARUL PUTEREA. PRELUAREA POATE FI POSIBILĂ NUMAI CU ACORDUL MEU SCRIS!

Apartamentul de pe Vasile Lascăr este plin cu amintiri. În special de la Mondialul din Mexic. Ajuns la 90 de ani, Angelo Niculescu ştie exact fiecare obiect în parte. Într-o vitrină a aşezat strategic suvenirurile primite de-a lungul vremii. O tabacheră de la bulgari, un set de pahare de la Galatasaray sau o mică vază de la Standard Liege. “Belgienii m-au ofertat, dar nu m-au lăsat autorităţile să plec. Se întâmpla acum 1.000 de ani”, are puterea să glumească fostul mare tehnician.

 

Deşi uneori memoria îi mai joacă feste, acceptă să îşi pună pe tapet trecutul. De fotbal s-a apucat târziu, visul său era să ajungă la Academia Comercială. “Abia pe la 16 ani am mers la un club. Până atunci, băteam mingea pe un teren viran. Mergeam la meciurile fratelui meu, Jean, care era legitimat la Craiova. Îl admiram şi apoi îl aşteptam la uşa de la vestiar numai să îi car echipamentul până acasă”, îşi începe povestea la masa din sufragerie tapetată cu autograful lui Pele. În 1937, la recomandarea fratelui, ajunge la Rovine Griviţa Craiova. “Îmi plăcea mai mult acolo fiindcă aveam antrenor. La Craiova de pregătire se ocupa un jucător cu experienţă”, motivează decizia. Încă de pe atunci visa să devină un antrenor strălucit. Citea zilnic din cartea lui Virgil Economu, devenită la vremea respectivă un fel de biblie a fotbalului românesc. Brusc, îşi aduce aminte ce s-a întâmplat cu fostul său antrenor:“Ruşii invadaseră deja România. Alec Popescu dăduse în patima alcoolului şi, într-o noapte când venea de la cârciumă, s-a luat la harţă cu militarii care patrulau. Nu au stat prea mult la discuţii. L-au împuşcat, iar a doua zi dimineaţă l-au găsit îngheţat”.

 

Imediat după încheierea războiului, în 1945, Angelo a luat calea Bucureştiului, decis să îşi împlinească visul – Academia Comercială. Se înscrie cu gândul că va deveni economist, dar alege să îşi continue şi cariera fotbalistică. Noua sa echipă, Carmen Bucureşti, era una boemă. “Nu aveam stadion, nu aveam sediu, doar o pereche de ghete, dar eram un grup foarte unit şi foarte entuziast. Totul s-a năruit din cauza unor probleme avute de patronul Mociorniţa cu autorităţile comuniste”, explică Angelo Niculescu situaţia incredibilă de la finele anilor ‘40.

 

Adio Carmen şi Ciocanul

Cu Niculescu în echipă, Carmen a devenit vicecampioană în 1947, după un an plin de întâmplări nefaste. Pentru că a refuzat un meci amical cu Dinamo Tbilisi în vacanţa de iarnă, Dumitru Mociorniţa şi-a atras antipatia Anei Pauker. Mai întâi, în 1946, echipa fusese suspendată, pentru ca, în august 1947, să fie desfiinţată la un ordin al autorităţilor, locul fiind luat ulterior de CSCA, actuala Steaua. “Nu ştiam ce se întâmplă, nu aveam nici un reper, era fără precedent”, rememorează reputatul tehnician. Jucătorii au mers la avocatul Raul Vizante să afle mai multe detalii. “Ce facem, nea Raule? Ce se întâmplă cu noi?”, l-au întrebat aceştia. “Nu se mai poate face nimic. Sunteţi liberi să mergeţi la ce echipă doriţi. Carmen nu mai există”, a fost răspunsul sec al factotumului de la Carmen. Fără angajament, Angelo a ales să semneze cu Ciocanul Bucureşti, o echipă condusă de evrei, dar după numai un an, în 1948, şi această formaţie avea să dispară. “Cei de la Ministerul de Interne voiau şi ei o echipă a lor după ce Armata îşi crease una. Aşa că au decis să preia Ciocanul. Aşa am ajuns eu la Dinamo în 1948”.

 

Un deceniu în alb-roşu

Repartizarea la Dinamo a fost momentul care i-a marcat cariera lui Angelo Niculescu, deşi a evoluat în doar două sezoane pentru gruparea din Ştefan cel Mare. În tot acest timp, a decis să devină antrenor şi a lăsat Academia Comercială pentru ANEFS. “Dacă nu aş fi ales ANEFS, aş fi rămas un antrenor mediocru. Acolo am reuşit să îmi dezvolt calităţile. Nu am lipsit mai deloc de la cursuri”, povesteşte antrenorul de legendă. Cum problemele la genunchi i-au jucat în continuare feste, în 1950 agaţă ghetele în cui şi preia “Tânărul dinamovist”. Din returul sezonului 1953 a devenit principal la prima echipă, iar gruparea care până atunci nu putea să emită pretenţii ratează la mustaţă titlul în 1954. Un an mai târziu, Angelo Niculescu stabileşte o premieră în istoria clubului roş-alb, aducând primul titlu în vitrina echipei. Un an mai târziu este demis şi are o surpriză. Marea rivală Steaua îi întinde o mână de ajutor. Este iniţial secundul lui Ilie Savu, pentru ca în returul sezonului 1957-1958 să preia cârma celui mai galonat club din istoria fotbalului românesc. “S-au decis schimbări masive şi automat am fost şi eu nevoit să plec”, adaugă acesta la cinci decenii distanţă.

 

Jurnalist, muncitor, campion

 

Rămas fără angajament, Angelo lucrează pentru o perioadă ca redactor la revista “Fotbal”, pentru ca ulterior să se angajeze la uzina Tractorul. “Aveam deja o familie şi trebuia să o întreţin. Apoi am devenit antrenor la ei. Dimineaţa eram în fabrică, după-amiaza pe terenul de fotbal”, e melancolic tehnicianul. În 1964, primeşte un telefon surpriză, chiar de la clubul care îl abandonase cu şapte ani în urmă. “De azi, eşti noul antrenor al lui Dinamo”, a fost mesajul primit de Niculescu. “Nu mai voiam să merg pentru că mă debarcaseră când nu trebuia, dar a trebuit să accept. Eram încorsetaţi toţi în acea perioadă”, îşi explică decizia. La primul sezon de la revenire, cucereşte din nou titlul de campion.

 

Naţionala

În 1966, la propunerea lui Gică Popescu, mai mulţi antrenori, printre care şi Angelo Niculescu, sunt trimişi la Mondialul din Anglia ca observatori. La scurt timp, acesta primeşte şi oferta de a fi consilier tehnic al naţionalei, pentru ca, în 1967, să preia prima reprezentativă imediat după eşecul umilitor cu Elveţia, scor 1-7. Şi rezultatele au început să apară. În toamna lui 1968, naţionala avea deja şanse mari de calificare şi urma un meci decisiv pe Wembley. “Nu am vrut să jucăm iarna acolo, dar ne-au promis că înainte vom avea un cantonament într-o ţară caldă. Majoritatea ne-au refuzat şi a trebuit să mergem până la urmă în Israel. Am avut acolo câteva meciuri amicale cu echipe de cluburi. La finalulul ultimului meci, secundul Emerich Vogl mi-a zis că nu avem nici o şansă, că el nu mai vine. I-am zis:«Bine, Csogli Baci, tu ştii mai bine». Când ne-am întors cu acea remiză, a venit şi şi-a cerut scuze. Am continuat să colaborăm”, spune acesta despre prima calificare a României la un turneu final în noul format al Cupei Mondiale. Stilul de joc promovat de el în anii 70 făcea senzaţie la momentul respectiv, deşi o parte a presei nu era mulţumită. „Era tactica pe care lumea o ştie acum drept tiki-taka. Acea serie de pase, de care însă FC Barcelona abuzează în ziua de azi. Nu-mi place deloc”, povesteşte tehnicianul.

 

Mexico ‘70 şi Dobrin

“E cea mai frumoasă amintire din cariera mea, chiar dacă am pierdut calificarea în acea grupă de foc cu Brazilia, Anglia şi Cehoslovacia”, spune selecţionerul de atunci. Deşi trebuie să rămână un moment istoric în fotbalul românesc, Mondialul din 1970 reprezintă turneul în care Nicolae Dobrin nu a jucat deloc. “Cum aş fi putut să îl folosesc dacă el nu se antrena? Nu poţi păcăli performanţa. El era mereu în localurile de noapte de acolo cu Rică Răducanu. La un moment dat, Rică a venit şi şi-a cerut scuze spăşit şi aşa l-am reprimit. Dobrin nu a făcut-o. Şi azi, dacă aş fi selecţioner, aş proceda la fel”, îşi întăreşte motivaţia Angelo Niculescu. A părăsit prima reprezentativă în 1972, iar ulterior a mai pregătit diverse formaţii din Liga 1.

 

Retragerea şi prezentul

“Am vrut să renunţ la începutul anilor ‚80, numai că a trebuit să accept diverse posturi pentru că aveam o pensie mică şi nu îmi permiteam foarte multe”, îşi prezintă Niculescu ultimele două decenii de activitate. Definitiv s-a retras acum patru ani, când soţia sa, alături de care a trăit aproape cinci decenii, s-a prăpădit. “Nu am mai avut puterea să mă concentrez şi am renunţat la Comisia Tehnică din cadrul FRF. Am decis să mă retrag. Eu simt că viaţa mea pământească trebuie să se încheie. E prea mult”, conchide cel care a inventat tiki-taka în anii ’70.

 

ANGELO NICULESCU

Data naşterii: 1 octombrie 1921.

Carieră jucător: FC Craiova (1937-1944), Carmen Bucureşti (1945-1947), Ciocanul (1947-1948), Dinamo (1948-1950).

Carieră antrenor: Dinamo (1953-1957, 1964-1966, 1979-1980), Steaua (1958), Tractorul (1958-1960), România (1967-1972), Sportul (1973-1977), Poli Timişoara (1977-1979), SC Bacău (1980-1981), Universitatea Cluj (1981-1982).

Performanţe: Două titluri cu Dinamo (1955, 1965), calificarea la Mondialul din 1970.

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

AlinHuiu.ro

Stiri si comentarii