AlinHuiu.ro

Stiri si comentarii

Fara picioare in cursa vietii. Faceti cunostinta cu Dorina Vargatu!

august 28th, 2012

„Eram la Timişoara. Am văzut că trenul pleacă din gară şi am alergat după el să-l prind. M-am dezechilibrat şi am căzut sub el. Nu am simţit nici o durere. Vedeam doar cum cineva încearcă să-mi oprească sângerarea, apoi m-am trezit la spital cu toată familia în jurul meu.”

Au urmat luni de chin în spital. Cu ambele picioare amputate de la genunchi în sus, tânăra credea că viaţa ei s-a încheiat. „Nu-mi venea să cred că nu mai am picioare la 21 de ani. Am început să-i refuz pe toţi apropiaţii la vizite, mă izolasem, nu voiam să mai văd pe nimeni”, explică acum foarte senină, după 29 de ani de la teribilul accident. Şi-a dat seama că nu e singura în aceeaşi situaţie când, pentru şase luni, la Institutul de Protezare din Bucureşti a întâlnit alte persoane cu handicap locomotor. A decis să o ia de la capăt.

 

În 1985, la doi ani distanţă, s-a angajat ca desenator tehnic la o fabrică din Lugoj. „Am decis să mă fac folositoare. Imediat după Revoluţie am deschis şi o asociaţie pentru ajutorarea persoanelor cu handicap, iar mai apoi am deschis o firmă de proteze cu ajutorul unei societăţi internaţionale”, mai povesteşte cea care acum a devenit şi campioana naţională la tenis de masă pentru persoanele cu handicap.

 

Sportul i-a găsit jumătatea

 

Asociaţia a ajutat-o să ia legătura cu alţi oameni în aceeaşi situaţie. A aflat că mulţi dintre ei au început să practice sport pentru reintegrare, dar şi pentru socializare. Atletism, fotbal, nataţie sau volei. Până atunci nu era interesată de asta. Făcuse sport doar la orele dedicate de la liceu. S-a apucat de tenis de masă, iar la scurt timp a înfiinţat un club în oraşul natal, Maraton Lugoj, unde acum sunt legitimaţi aproximativ 20 de sportivi. „Am participat la diverse competiţii, am cunoscut foarte mulţi oameni. Tot aici l-am întâlnit şi pe actualul meu soţ. Suntem căsătoriţi de peste 10 ani”, afirmă preşedinta-jucătoare a unuia dintre cele 12 cluburi sportive pentru persoane cu handicap din România. Şi-ar fi dorit să ajungă şi la Jocurile Paralimpice de anul acesta, însă problemele financiare au împiedicat-o. „Din păcate, nu primim nici un ajutor de la nimeni. Ne autosusţinem. Ajunge doar cine poate”, se plânge aceasta.

 

Accidentul i-a schimbat viziunea

 

„Dacă nu treceam prin această tragedie, nu vedeam multe lucruri care se întâmplă în jurul meu. Cel puţin, până la momentul respectiv, sigur nu le realizam. Nu că nu mi-aş dori să fiu un om valid, dar n-aş mai fi fost omul de acum. De multe ori mă uit şi văd persoane fără handicap care la 30 de ani nu au realizat ce am reuşit eu la aceeaşi vârstă fără picioare”, îşi dezvăluie filozofia despre viaţă. Ea este exemplul că se poate trăi şi după o dramă care pe unii îi distruge fizic şi psihic pentru totdeauna. Aţi făcut cunoştinţă cu Dorina Vărgatu, o adevărată campioană în lupta cu viaţa.

 

România pleacă la Jocurile Paralimpice

Pentru a cincea oară în istorie, după ediţiile din 1972, 1996, 2000, 2004 şi 2008, România va participa la Jocurile Paralimpice, organizate la fel ca şi Jocurile Olimpice, în capitala Marii Britanii, Londra. Dacian Makzin (tenis de masă), Eduard Novak, Imre Torok (ambii ciclism), Naomi Ciorap, Samuel Ciorap (ambii nataţie) şi Florin Cojoc (atletism). La ceremonia de deschidere a evenimentului care va avea loc în această seară pe Stadionul Olimpic, portdrapelul României va fi Eduard Novak, medaliat cu argint la ediţia de la Beijing.

Comments

One Coment

RSS
  • mihaela says on: iunie 30, 2014 at 18:31

     

    Ddoresc sa cunosc pers. Cu handicap . Multumesc merg greu cu baston

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

AlinHuiu.ro

Stiri si comentarii