AlinHuiu.ro

Stiri si comentarii

Manny Pacquaio al Romaniei. Lucian Popescu a fost campion european la trei categorii de greutate

martie 3rd, 2013

Datorită tenului cafeniu-măsliniu, Lucian Popescu a primit instant porecla de „Băiatul de ciocolată”. La numai 18 ani, bucureşteanul devenea primul campion european la box profesionist din istoria României, la categoria muscă, iar ulterior a reuşit să cucerească alte două centuri continentale la tot atâtea categorii diferite de greutate – cocoş şi pană -, fiind un veritabil Manny Pacquaio al pugilismului interbelic.

„Nu voi uita niciodată câtă mândrie am adunat în inimă atunci când am dăruit ţării mele în 3 rânduri titlul european. Îmi dau seama că truda mea n-a fost zadarnică şi că am avut şi eu rostul meu pe acest binecuvântat pământ românesc”, mărturisea, în 1973, fostul pugilist în cartea „Băiatul de ciocolată” semnată de George Mihalache. Născut la 12 ianuarie 1912 în Bucureşti, Lucian era fiul unui negustor din Obor, tatăl său fiind şi cel care l-a îndrumat către nobila artă. În prima parte a carierei, el i-a fost finanţator, manager şi antrenor.

 

A pus mănuşile de box în mâini la vârsta de 14 ani şi jumătate, iar la scurt timp a şi urcat în ring. Cum pe atunci pugiliştii nu erau împărţiţi pe categorii de vârstă, şi-a făcut debutul în faţa lui Nelu Oprescu pe 23 decembrie 1927 la Bucureşti, învingând la puncte după 6 runde. Primul său examen a fost programat un an mai târziu, atunci când l-a întâlnit pe mult mai experimentatul Marin Plăeşu pentru titlul de campion naţional la categoria muscă. Cu o stângă rar întâlnită în acea perioadă, tânărul de 16 ani îl ţine la distanţă pe adversarul său, îşi adjudecă victoria şi totodată îşi începe drumul spre marea performanţă.

 

Elev la primul titlu

 

Lumea sportului din Bucureşti deja vorbea cu entuziasm despre fiul negustorului din Obor. Curajul său şi acurateţea stilului i-au adus o mulţime de aprecieri. Reuşea întotdeauna să revină într-un moment în care mulţi credeau că urmează să piardă meciul. Preluat de celebrul antrenor interbelic Umberto Lancia, Lucian îşi face debutul şi în străinătate, la Paris, unde impresionează audienţa, iar la scurt timp este numit challenger la titlul european la categoria muscă. Pe atunci, EBU era singura versiune importantă din boxul continental.

Pe 7 iunie 1930, stadionul Romcomit din Capitală este plin ochi. Toată lumea aşteaptă cel mai important meci al pugilismului autohton. Prin mulţime îşi face loc spre vestiare şi micuţul Lucian, încă elev la Liceul Comercial, îmbrăcat în uniformă şi cu matricola pe braţ. Deţinătorul centurii, francezul Kid Oliva (27 victorii – 3 înfrângeri), declara presei la venirea în România că este aici doar pentru „un voyage d’agrement”. Băiatul de ciocolată dădea însă peste cap calculele hârtiei şi reuşea să îşi scrijelească numele în istoria boxului românesc. Iată descrierea meciului făcută de jurnalistul Victor Bănciulescu: „Meciul a început cu şase reprize chinuitoare pentru inimile suporterilor lui Lucică. Dominat psihic de palmaresul strălucitor al francezului, temperat de la început de câteva contre plasate cu siguranţă, nu-şi găsea cadenţa, iar Kid Oliva se hazarda din ce în ce mai mult, dorind nu numai victoria pe care o presimţea, ci căutând un final rapid. Dar în colţul lui Lucian, Umberto Lancia veghează şi, inspirat, îi strigă, în momentul când îl vede pe francez cu garda jos. Şi Lucian a ascultat. Era în repriza a şaptea când upercutul său a lovit ca un trăsnet şi campionul european a căzut, secerat, în mijlocul ringului. Uralele au acoperit glasul arbitrului şi, parcă trezit de ele, Oliva s-a ridicat reluând lupta. Lucică simţise însă victoria şi lăsase la o parte timiditatea. Stânga lui impunea lupta, iar dreapta executa o necruţătoare gamă de lovituri, mai ales fulgerătoare upercuturi. Kid Oliva a căzut de şase ori până în acea repriză a zecea în care trebuia să ia sfârşit”. Un an mai târziu, pe 4 mai 1931, la Manchester, în Marea Britanie, Lucian era forţat să renunţe la centură după ce nu a reuşit să se încadreze în limitele de greutate ale categoriei muscă.

 

Cocoşul de la Arenele Romane

 

Eşecul nu l-a descurajat pe tânărul în vârstă de 19 ani, care a decis să urce în categorie, până la cocoş, iar după patru meciuri de palmares în faţa unor adversari cu experienţă, la Bucureşti, în toamna aceluiaşi an 1931, avea să aterizeze campionul european Carlos Flix, spaniolul poreclit „Matematicianul” datorită loviturilor sale precise. Cu un palmares impresionant, adunând până atunci nu mai puţin de 46 de succese, ibericul însă nu a reuşit să facă faţă ritmului impus de Lucian, care a ştiut să menţină diferenţa datorită acelei stângi formidabile. După 15 runde disputate la Arenele Romane în faţa a mii de spectatori, este declarat câştigător la puncte, asta însă după ce în repriza a treia i-a spart arcada spaniolului, iar în a opta, buza. Totul avea însă un preţ. Se lovise puternic la braţul stâng, însă a fost forţat de cei din jur să continue. La numai 6 luni distanţă, perioadă în care a mai avut 3 meciuri, Lucian şi-a pus centura în joc, la Milano, şi pentru prima oară în carieră făcea cunoştinţă cu podeaua, fiind făcut KO de Domenico Bernasconi. Mâna stângă, atuul său de până atunci, îi crea în continuare probleme. Au urmat 7 ani în care a mai atacat o dată titlul continental, însă a pierdut tot înainte de limită şi aproape nimeni nu mai credea în Băiatul de ciocolată, dar acum atinsese maturitatea.

 

Cronica lui Ionel Teodoreanu

 

Pe 3 iunie 1939, la aproape un deceniu de când cucerea primul său titlu european, Lucian Popescu primeşte o nouă şansă, cea de a intra în istorie ca fiind singurul deţinător a trei centuri la tot atâtea categorii diferite de greutate. O performanţă egalată şi depăşită în prezent de sportivi precum Manny Pacquaio sau James Toney. Acasă, la Bucureşti, în luptă era pus titlul de campion la pană. Adversar era Phil Dolhem, belgianul care îşi apărase deja centura de două ori. Cronica meciului, publicată în „Gazeta Sporturilor” de romancierul Ionel Teodoreanu, celebru pentru „La Medeleni”, este relevantă pentru situaţia în care se afla boxerul român: „Au crezut toţi – sau mai toţi – că steaua lui Lucian a apus. Şi l-au gonit şi din amintire. Căci foştii idoli trec de-a dreptul în uitare. Şi iată că Lucian a învins din nou. Dintâi l-a învins pe belgianul Dolhem, campionul Europei, luându-i titlul în luptă dreaptă. Superbă victorie! A luptat cincisprezece reprize – în box e o durată istovitoare, ca şi a maratonului – mereu treaz, mereu ager, cu ochii sclipitori de vitalitate, cu respiraţia intactă, cu picioarele sprintene jucăuşe – de căluşar -, cu muşchii necontenit ritmaţi, cu pumnii vii şi autoritari ca o ploaie de vară – victoria lui fiind evidentă încă dinainte de-a fi consacrată şi vestită, ca un proaspăt curcubeu al ploii lui. Dar şi mai mândră decât victoria asupra lui Dolhem – căci n-a învins decât un om pe altul! – e victoria lui Lucian asupra corului antic…Mulţimea – acest cor antic al destinelor – nu mai credea în Lucian. Tăcerea ei mocnea glas de prohod. Şi repriză cu repriză a început să întrezărească, să vadă, să spere, să creadă şi, învinsă, să aclame pe învingător”. Nici de această dată nu a reuşit să rămână cu titlul foarte mult timp deoarece la primul meci în care a încercat să şi-l apere, la Viena, a fost învins la decizie după 15 runde de Ernst Weiss, iar ulterior a mai primit o ultimă ocazie în acelaşi oraş. Stânga lui nu mai era la fel de ageră şi în palmaresul său era notat un nou eşec cu italianul Gino Bondavalli. A fost şi ultimul său meci adevărat. Pentru Lucian au urmat 3 ani de pauză pe perioada celui de-al Doilea Război Mondial pentru ca revenirea din 1945 să fie una de scurtă durată.

 

A ales însă să rămână în lumea nobilei arte şi se dedică antrenoratului, ajungând la clubul Progresul. Printre cei şlefuiţi de maestrul Lucian Popescu se numără Gheorghe Negrea, primul campion european român la semigrea, la amatori (Praga, 1957), şi Aurel Dumitrescu, şi el campion european la cocoş (Bucureşti, 1969). La vârsta de 70 de ani, pe 9 decembrie 1982, înceta din viaţă primul mare campion la box din istoria României.

Comments

3 Comments

RSS
  • Rusu Nicolae says on: martie 4, 2013 at 09:45

     

    conducatorii acestui sport si sportivii sa ia aminte de sacrificiile pe care le-au facut inaintasii acestui sport nobil. Urez bafta conducatorilor si sportivilor. Seriozitate, devotament si spirit de sacrificiu, doar asa se poate face nalta performanta!!

  • angelica says on: ianuarie 29, 2015 at 22:44

     

    stie cineva cum gasesc ceva asemanator despre fostul boxer nelu oprescu? stiu ca sa scris si o carte despre el daca ma poate ajuta cineva cu vreo informatie macar cu numele cartii ai multumesc foarte mult

  • admin says on: mai 1, 2015 at 21:36

     

    Din pacate, exista foarte putine informatii despre Nelu Oprescu…

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

AlinHuiu.ro

Stiri si comentarii