AlinHuiu.ro

Stiri si comentarii

Mariana Lucescu, prima femeie-antrenor de rugby din istorie

mai 27th, 2013

În timp ce soţul ei, Dan, era un respectat arbitru de rugby, Mariana Lucescu şi-a început cariera în baschet, iar ulterior s-a specializat în învăţământ, devenind profesoară de educaţie fizică la o şcoală din Capitală. Discuţiile de acasă au făcut-o să se îndrăgostească de sportul cu balonul oval. Ce a urmat a devenit o legendă la nivel mondial, prima-femeie antrenor a unei grupări masculine de rugby, sport considerat până atunci dedicat exclusiv bărbaţilor.

La începutul anilor ’60, tânăra profesoară a decis că e momentul să îşi urmeze visul. Acela de a deveni antrenoare de rugby. În 1963, a absolvit cursurile actualului ANEFS (Academia Naţională de Educaţie Fizică şi Sport) cu specializarea rugby, devenind prima femeie care a obţinut acest titlu. A fost momentul în care a spart bariera sexuală din acest sport, deschizând drumul femeilor în rugby, care acum se pot lăuda şi cu o federaţie internaţională. Apariţia ei pe teren a şocat, dar în acelaşi timp a impus admiraţie şi respect, astfel că munca ei a devenit mult mai uşoară. Activitatea la Clubul Sportiv Şcolar numărul 2 din Bucureşti a devenit extrem de cunoscută, mai ales odată cu primele performanţe. Selecţiile le făcea exclusiv în zona Pantelimon, în special în mediile sărace, unde talentele abia aşteptau să fie şlefuite.

În 1973, echipa condusă de Mariana Lucescu devenea campioană naţională de juniori, reuşind să treacă de experimentata grupare CS Şcolarul Bucureşti, antrenată de fostul mare internaţional Cornel Muntean. Nu era doar un rezultat norocos pentru “doamna de fier”, deoarece reuşise să creeze la CSŞ o generaţie de aur, care avea să ducă greul pentru echipa naţională a României. După un titlu de vicecampioană în 1974 au urmat alte două titluri de campioană în 1975 şi 1976, dar şi din nou cel de vicecampioană în 1977, numele său era pe buzele tuturor oamenilor din rugby. Vasile Constantin, în cartea “Bucurii şi tristeţi din rugbyul românesc” descrie metodele de pregătire care i-au adus rezultatele spectaculoase: “Remarcabile erau disciplina şi atmosfera ce le instituia în echipă, ajutată negreşit şi de un sentiment freudian, ce inevitabil îl trezea la tinerii ei sportivi, dar mai ales prin percepţia părintească a problemelor acestora şi căldura cu care îi înconjura. Cunoscută însa îi era şi fermitatea, energică şi fără echivoc aplicată, mai ales când culpa o impunea, iar dacă mai avea şi ceva contondent în mână (umbrela, de exemplu) era prăpăd. Aşa era «Doamna Rugby», cum i se zicea, un pedagog de modă mai veche, dar cu răspunsuri educaţionale deosebite şi bine implantată în mediul mai special din care proveneau masive generaţii de «ciocolaţi» şi «bidirei»; aceştia, cu talentul lor deosebit, aveau să exaspereze adversarii ce aşteptau nerăbdători să se mai termine odată”, povestea Vasile Constantin, un fin cunoscător al sportului cu balon oval din ţara noastră, la rândul său antrenor. Fost elev al legendarei antrenoare, Mircea Paraschiv, şi-a adus şi el aminte amuzat de umbrela sau geanta “Doamnei Rugby”: “Mariana Lucescu era o fire dură, dar profesionistă. Nu admitea rabat de la efort. Antrenamentele erau întotdeauna foarte intense. Noi ne feream să ne apropiem de ea atunci când avea în mână geanta sau umbrela, motivele fiind lesne de înteles.”

A renunţat la tot pentru rugby

După 1980, Mariana Lucescu a continuat să lucreze în domeniul juvenil cu aceeaşi pasiune, însă rezultatele nu au mai fost aceleaşi. Explică tot Vasile Constantin în cartea sa: “A lucrat la acelaşi club şi cu câţiva antrenori bărbaţi, care însă, eclipsaţi de anvergura implicării profesionale a şefei lor de catedră, au eşuat în simpli companioni, situaţie resimţită de echipă în competiţia din ce în ce mai aspră. Cu tot acest ajutor, nesemnificativ este adevărat, Mariana n-a mai ajuns la culmile pe care le atinsese anterior.” Conform sport.ro, deşi a avut şansa să emigreze alături de soţul ei în Franţa, a decis să rămână singură în ţară pentru a-şi continua visul. S-a ocupat de pregătirea copiilor şi după pensionare şi în 1999 s-a stins din viaţă, un an mai târziu fiind declarată şi antrenor emerit de către Federaţia Română de Rugby. În 2001, a fost creată şi o competiţie pentru juniori în memoria ei, în comuna Pantelimon, acolo unde anual se desfăşoară “Memorialul Mariana Lucescu”. În urma ei a rămas o generaţie de excepţie pentru rugbyul românesc, printre membrii marcanţi numărându-se Mircea Paraschiv, Stelian Podărescu, Alexandru Dumitru, George Sava, Constantin Merca, Alexandru Rădulescu sau Alexandru Achim.

 

Sportivi descoperiţi de Mariana Lucescu

 

Mircea Paraschiv – Selecţioner al primei reprezentative în anii ’90, acesta a fost descoperit la o selecţie organizată de antrenoare în 1969, evoluând încă de pe atunci pe postul care l-a consacrat, cel de mijlocaş la grămadă. În 1976, la numai 22 de ani, a devenit cel mai tânăr căpitan din istoria naţionalei României, iar până la retragere a adunat nu mai puţin de 62 de selecţii. În palmaresul său se înregistrează şi câteva victorii uriaşe: 15-12 cu Franţa în 1976, 24-6 cu Ţara Galilor în 1983 sau 28-22 cu Scoţia în 1984.

Alexandru Dumitru – născut în Pantelimon, pepiniera Doamnei Rugby, a fost selecţionat încă de la 13 ani, evoluând sub comanda Marianei Lucescu timp de 6 ani. Cu 12 titluri de campion naţional în palmares, Dumitru este considerat unul dintre cei mai buni transformeri români din toate timpurile. A adunat 27 de meciuri pentru prima reprezentativă, ultimul în 1991, în 1987 participând şi la prima ediţie a Cupei Mondiale organizate în Noua Zeelandă.

Stelian Podărescu – După ce s-a remarcat la CSŞ 2, a mai evoluat pentru Griviţa, Dinamo, Buzău şi francezii de la Saint Jean De Luz, adunând 19 selecţii, fiind unul dintre eroii victoriei contra Franţei din 1982, scor 13-9, duel în care a marcat 6 puncte. Ulterior, a rămas un iubitor al acestui sport, implicându-se activ atât la clubul Dinamo, cât şi la federaţia de specialitate.

Alexandru Rădulescu – Are 9 titluri de campion naţional, având nu mai puţin de 39 de selecţii la naţională. Rămâne în istorie după eseul reuşit în 1983, contra Franţei, în cadrul Cupei FIRA, când a depăşit incredibil 6 adversari şi a punctat pentru tricolori. Reuşita sa a rămas în top 10 cele mai frumoase eseuri din istoria rugbyului francez.

 

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

AlinHuiu.ro

Stiri si comentarii