AlinHuiu.ro

Stiri si comentarii

Povestea Printului Vladimir Ghika, sfantul cu sange albastru

august 23rd, 2013

Prinţul Vladimir Ghika va fi beatificat la sfârşitul săptămânii viitoare cu ocazia unei ceremonii oficiale care va avea loc la Romexpo, acolo unde sunt aşteptaţi mii de pelerini. În spatele unei ştiri stă o poveste de viaţă cutremurătoare. Nepot al ultimului principe al Moldovei, Vladimir s-a dedicat încă de tânăr ajutorării celor săraci şi năpăstuiţi, sfârşind prin a muri la Jilava după ce a fost torturat de comunişti.

Într-un moment în care Principatele Române se pregăteau să înceapă lupta pentru independenţă, în ziua de Crăciun, anul 1873, la Constantinopol (Istanbulul de astăzi) se năştea Vladimir Ghika, al patrulea fiul al fostului general de divizie Ioan Ghika, în acel moment ministru plenipotenţiar la Constantinopol. Împreună cu familia ajunge în România, însă după numai un an este trimis la studii în Franţa. În ciuda facilităţilor pe care le avea ca prinţ, Vladimir trăieşte o adevărată tragedie în copilărie. Fraţii săi mai mari mor, la fel ca şi tatăl său, care se stingea din viaţă la doar 51 de ani (n.r., 1830 – 1881). Au fost momentele care l-au făcut să se apropie şi mai mult de Dumnezeu, iar la 25 de ani alege să urmeze cursurile Facultăţii de Filosofie-teologie a dominicanilor în Roma (Angelicum), iar în capitala Italiei decide să se convertească la catolicism, alături de regina Serbiei, Natalia, verişoara sa, care alege să se călugărească. Dorea să urmeze acelaşi drum, însă a fost convins de Papa Pius să se dedice apostolatului ca laic, iar ulterior, datorită relaţiilor, se implică tot mai mult în cazurile umanitare.

Voluntar în Războiul Balcanic

Împreună cu sora Pucci, pe care o întâlnise cu aproape un deceniu în urmă la vladimir ghika 3Salonic, „prinţul săracilor” ajunge la Zimnicea, acolo unde îi ajută pe bolnavii de holeră internaţi la lazaret (n.r., spital dedicat bolnavilor cu boli molipsitoare), pentru ca în 1913 să plece pe front, unde îngrijeşte victimele Războiului Balcanic. În 1914, an în care izbucneşte şi prima mare conflagraţie mondială, îşi pierde şi cel de-al doilea părinte, pe mama sa, Alexandrina, şi următoarea perioadă îl găseşte în Italia, unde, pe lângă misiunile diplomatice, se va ocupa de răniţii de război, victimele cutremurului de la Avezzano sau tuberculoşi. Ulterior, s-a întors în Franţa, acolo unde îşi avea originile mama sa, descedentă a lui Henric a IV-lea. Devine preot, iar în 1923 primeşte din partea Papei privilegiul de a celebra în ambele rituri, atât cel latin, cât şi bizantin. Era astfel primul preot român biritual din istorie. Acţiunile sale neîncetate de a propovădui pacea îl duc în toate colţurile lumii, de la Tokyo, Sydney şi până la Manila şi Buenos Aires. „Această uimitoare disponibilitate e doar aparenţa nobilă a unei bunătăţi fără graniţe. Cu lungile-i plete albe şi chipul de fildeş, acest nepot al ultimului domnitor din Moldova, adăpat la literele franceze, devenit preot al Bisericii Catolice Romane şi comisionar al tuturor operelor pioase…, este întruchiparea unui sfânt Nicolae de stil modern, prezent la toate răspântiile milei, rezistând tuturor intemperiilor, curios de toate lucrurile şi informat de toate, trecând cu seninătate, în numele sărmanilor lui Cristos, peste regulamentele şi barierele sistemelor şi ale egoismelor omeneşti, aspru cu sine însuşi şi grăbit să aducă o vindecare potrivită celor nenorociţi”, spunea filozoful francez Jacques Maritain despre el.

vladimir ghika 2A refuzat să părăsească România

După aproape 20 de ani petrecuţi în toate colţurile lumii, prinţul se întoarce în România, aflată în pragul unei schimbări politice majore. Încă monarhistă, ţara noastră intră la scurt timp în al Doilea Război Mondial, însă Vladimir Ghika, deja monsenior, refuză să plece din ţară şi se implică activ în ajutorarea celor care erau afectaţi de traumele luptelor crâncene. Indiferent de situaţie, continua să propovăduiască pacea chiar dacă recunoaştea persoanele negative de la prima întâlnire. „Nu are ochi buni”, obişnuia să spună înaltul prelat, explicaţia fiind dată în volumul „Monseniorul” al lui Horia Cosmovici: „Ori de câte ori sunt în faţa unei persoane în păcat de moarte, în locul ochilor văd două găuri mari, negre. Nu vă puteţi închipui ce durere este aceasta pentru mine. Să ai în faţa ta un suflet care, dacă ar muri în clipa imediat următoare, ar fi condamnat în veşnicie. Nu m-am înşelat decât de două ori în viaţa mea…”. Una dintre erori fusese făcută în faţa regimului comunist, care tocmai se instalase la putere imediat după încheierea războiului.

Acuzat de înaltă trădare şi torturat pentru credinţa sa

Deşi intră în vizorul autorităţilor comuniste pentru gândirile sale, prinţul îşi continuă acţiunile umanitare, ajungând şi la mânăstirile din zona Moldovei în timpul foametei instalate în estul ţării. Cu toate că primise un loc în trenul regal al lui Mihai I, care era forţat să plece din România, Vladimir refuză categoric şi se mută la Sanatoriul „Sf. Vincenţiu de Paul”, ctitoria sa, imediat ce casa în care locuia este confiscată de autorităţi. „Dacă Dumnezeu mă vrea aici, rămân aici…”, a spus el.

vladimir ghika 4A rămas fidel gândurilor sale, însă prigoana regimului împotriva Bisericii se accentua, iar în 1952, în timp ce ieşea din casa unei bolnave, mama actorului Sebastian Radovici, este arestat şi trimis la Jilava. Deja foarte în vârstă, monseniorul este torturat timp de un an, iar mai apoi condamnat la trei ani de închisoare pentru „înaltă trădare” deoarece „desfăşoară o propagandă antidemocratică şi antisovietică mai de efect decât aceea pe care ar desfăşura-o oricine în România”. Chinul psihologic devenise o obişnuinţă pentru omul care îşi dedicase întreaga viaţa slujirii lui Dumnezeu. De la plutonul de execuţie, unde soldaţii trăgeau cu gloanţe oarbe, ameninţări că va fi spânzurat în centrul Bucureştiului şi până la scurticircuitări în zona gâtului, „prinţul săracilor” le-a îndurat pe toate până la 16 mai 1954, când, în închisoarea de la Jilava, a fost declarat oficial decedat, la vârsta de 80 de ani, şi îngropat la comun cu alte victime. A fost doar unul dintre cei şapte episcopi catolici ucişi în închisorile comuniste.

Recunoscut oficial în urmă cu două decenii

Procesul de beatificare a început după decesul său, însă demersurile au început odată cu dispariţia oficială a comunismului din România. Abia în 2003 a fost trimis dosarul de beatificare, aprobat anul acesta de Papa Francisc. În curând, cel care a renunţat la viaţa boemă din înalta societate pentru a-i ajuta pe cei năpăstuiţi ar putea deveni sfânt. Cineva trebuie să vină cu dovezi despre o vindecare miraculoasă datorită monseniorului. În cartea „A trăit şi a murit ca un sfânt” se oferă şi un exemplu. „Prin 1943, tatăl meu suferea de o boală gravă de stomac. Medicii consultaţi erau foarte rezervaţi. Părinţii locuiau în refugiu la Deva. Era necesară o operaţie pe care medicii din localitate nu se încumetau să o facă. Întrucât rezultatele operaţiei, chiar dacă erau făcute în altă parte, erau incerte, am plecat îngrijorat din Bucureşti la Deva. Monseniorul m-a însoţit. Între timp, mama a plecat cu o salvare împreună cu tata la Sibiu pentru operaţie. Ne-am întâlnit cu toţii la Deva după operaţie. Verdictul operaţiei nu era încurajator. Oficial era «ulcer duodenal perforat în pancreas, cu extirparea aproape în întregime a stomacului, cu rezultate discutabile pe care timpul le va arăta». Monseniorul s-a rugat pentru sănătatea tatălui meu care a mai trăit după aceasta peste 40 de ani şi a decedat în anul 1981 la vârsta de 90 de ani, de cu totul altă boală. Întâmplător am găsit recent clişeele unor fotografii pe care le-am făcut atunci Monseniorului împreună cu tata. Evident că această vindecare este greu de presupus că a fost întâmplătoare”, a scris profesorul Augustin Petre.

Urmele prinţului în Capitală

biserica francezaDenumită după mult mai celebra bazilică din Paris, Biserica Sacre-Coeur din Capitală, cunoscută ca şi Biserica Franceză, se află pe strada Căpitan Demetriade din sectorul 3, şi a fost construită cu ajutorul monseniorului Vladimir Ghika în anul 1930, fiind ulterior închisă în 1957 de autorităţile comuniste. De asemenea, la aproape 14 ani după moartea sa, trupul i-a fost luat din mormântul improvizat de la Jilava şi înmormântat la Cimitirul Bellu, acolo unde se află şi astăzi.

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

AlinHuiu.ro

Stiri si comentarii