AlinHuiu.ro

Stiri si comentarii

Lupte greco-romane. Stefan Rusu, cel mai titrat luptator din Romania: O butelie pentru aurul olimpic

aprilie 5th, 2015

stefan rusuEra bun la trânta tradiţională încă de foarte mic, iar principalii parteneri de „antrenament” erau chiar cei patru fraţi. În momentul în care în oraşul natal, Rădăuţi, au fost organizate mai multe competiţii pentru copii dedicate Zilei de 1 Mai Muncitoresc, aceştia ştiau că Ştefan e alesul. Însă nu se aşteptau ca el să devină cel mai medaliat luptător român din istorie. În cele două decenii de carieră, Ştefan Rusu se poate lăuda cu un titlu de campion olimpic, două de campion mondial şi cinci de campion european.

Niciodată nu i-a fost frică de muncă. Îşi ajuta tatăl la treburi încă de pe când avea 6 ani şi tot atunci se putea lăuda deja cu o îndemânare exemplară, care s-a dovedit extrem de utilă pe saltea. „Bunicul era pieptănar, iar eu la 6 ani deja ştiam toate procedurile pentru a transforma un corn de vacă într-un pieptene fin. Aveam o tehnică ieşită din comun”, îşi aminteşte mereu cu plăcere Ştefan Rusu, în prezent antrenor în Rădăuţi. Antrenamentele i se păreau deja simple. „Primul antrenor, Vasile Gherasim, un fost tâmplar, mi-a dăruit bazele acestui sport. Fără disciplină şi tenacitate nu poţi face performanţă.” Într-o perioadă în care România era deja o forţă, era greu pentru oricine să ajungă în elita luptelor greco-romane pe plan naţional. La 14 ani, Ştefan cucerea primul său titlu naţional, la categoria -48 de kilograme, iar în finală avea să-l învingă pe Nicu Gingă, viitorul dublu campion mondial şi vicecampion olimpic.

I-a promis tatălui că îi va cânta imnul

Ştefan a văzut ediţia Jocurilor Olimpice de la Munchen din faţa televizorului. De altfel, singurul televizor de pe strada unde locuia. „Am fost impresionat de Nicolae Martinescu şi de Gheorghe Berceanu, care au câştigat aurul, iar apoi li s-a cântat imnul. I-am spus imediat tatălui meu că şi eu voi deveni campion olimpic”, a fost povestea pe care a spus-o în dese rânduri atunci când a fost întrebat ce l-a motivat atât de mult pentru a ajunge în topul celor mai medaliaţi luptători români. Nu avea să câştige la prima sa participare, de la Montreal, acolo unde a obţinut argintul după o finală incredibilă în faţa rusului Suren Nalbandyan, dar a făcut-o în 1980, chiar la Moscova, după ce a trecut în semifinale, într-un duel mai mult psihologic, chiar cu omul care îi smulsese aurul de la gât. Finala cu polonezul Andrzej Supron a părut a fi floare la ureche, deşi s-a impus greu, cu 1-0, şi o consideră cel mai dificil meci al carierei. „A fost medalia care m-a bucurat cel mai mult. Amintirea premierii a rămas foarte vie: eram pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, cânta imnul României cu putere şi, după un val de fericire, m-am întristat, de parcă amintirea muncii şi sacrificiilor depuse se strânsese pe capul meu. Atunci mi-am permis să-mi dau seama cât de dor îmi era de copiii mei pe care nu îi mai văzusem de 7 luni”, a povestit Ştefan Rusu într-un interviu acordat în urmă cu doi ani revistei „Sport Revolution”.

N-a mai primit televizorul promis

Pentru performanţa sa, a primit din partea statului român suma de 5.000 de lei şi o butelie. În acea perioadă era legitimat la CS Mobila Rădăuţi, acolo unde s-a întors de la Steaua. „M-am supărat la Steaua fiindcă mi-au promis că îmi repartizează un apartament, dar antrenorul de atunci a făcut ca altcineva să ia apartamentul, iar eu primeam o garsonieră în Ferentari. Acel episod m-a mobilizat şi mai tare”, a explicat omul care a adunat peste 1.000 de trofee naţionale şi internaţionale între 1965 şi 1990. Patru ani mai târziu, în 1984, la Los Angeles, obţinea şi bronzul mondial, dar promisiunea că la întoarcerea în ţară va primi un televizor color şi un frigider nu a mai fost onorată. „Mi s-a propus de mai multe ori să rămân în ţări vestice, nemţii mi-au oferit odată 60 de mii de mărci în mână să rămân la ei. Erau bani mulţi atunci, dar eu nu concepeam să stau departe de familia mea. Când veneam de la concurs, de la aeroport mă duceam direct la gară, să ajung cât mai repede în Rădăuţi”, a mai dezvăluit Ştefan Rusu.

A devenit antrenor

Omul care a dominat lumea luptelor greco-romane la categoria -68 de kilograme între 1978 şi 1983, devenind un adevărat ghimpe pentru sovietici, avea să se retragă în 1987, la 22 de ani după ce păşise pentru prima oară într-o sală. A devenit antrenor la Rădăuţi şi Dinamo, însă Revoluţia a creat un adevărat haos în sportul de performanţă. A fost scos din sistem de la clubul din Ştefan cel Mare pe motiv că postul său s-a desfiinţat. „Marii campioni ajungeau să moară de foame”, precizează el. Dezorientat, dar beneficiind de renumele său, Ştefan Rusu a ajuns în Turcia, la lotul naţional de juniori, iar în 2000, atunci când s-au introdus rentele viagere, a revenit în România, la Rădăuţi, unde a început un proiect pentru relansarea luptelor greco-romane. Cei care i-au fost aproape au fost chiar cei trei fii, Cornel, Ştefan şi Florin, toţi având performanţe notabile în lupte. Marea mâhnire a lui Ştefan Rusu rămâne faptul că sportul care i-a adus lui faima şi-a pierdut strălucirea. Ultima medalie olimpică pentru România la lupte datează din 1992.

Ştefan Rusu – CV

Data naşterii: 2 februarie 1956, Rădăuţi

Stil: lupte greco-romane

Categorii: 68 kg şi 74 kg

Palmares seniori:

Jocurile Olimpice: Montreal – 1976 (argint), Moscova – 1980 (aur), Los Angeles – 1984 (bronz);

Campionatele Mondiale: Ciudad de Mexico – 1978 (aur), Oslo – 1981 (bronz), Katowice – 1982 (aur), Kolbotn – 1985 (argint);

Campionatele Europene: Leningrad – 1976 (argint), Bursa – 1977 (argint), Oslo – 1978 (aur), Bucureşti – 1979 (aur), Prievzda – 1980 (aur), Goteborg – 1981 (aur), Budapesta – 1983 (bronz), Leipzig – 1985 (aur);

Campionate Naţionale: de 13 ori campion (1975-1987)

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

AlinHuiu.ro

Stiri si comentarii