AlinHuiu.ro

Stiri si comentarii

Titi Dumitrescu, filosoful din ring: invincibil pentru cinci ani in Romania

aprilie 5th, 2015

110437_1Şi-a dedicat nu mai puţin de patru decenii nobilei arte. Mai întâi ca pugilist, iar mai apoi ca şlefuitor de talente. Acum priveşte boxul din afara unui sistem care şi-a exclus valorile. Pe 14 martie a împlinit 84 de ani, fiind singurul pugilist din generaţia celor patru muschetari care cucerea Australia acum şase decenii. Pentru că acel eveniment nu a fost televizat în România, singura amintire pe care Constantin „Titi” Dumitrescu o mai are de la Jocurile Olimpice de la Melbourne este o poză cu el pe podium, îmbrăcat la costum, primind medalia de bronz.

 

La 20 de ani după ce a renunţat definitiv la box, Dumitrescu rămâne o veritabilă enciclopedie a boxului românesc. A fost martor la cele mai importante evenimente care au marcat ringul tricolor. De la aurul lui Nicolae Linca şi până la confruntările epice dintre Ion Alexe şi Teofilo Stevenson, le-a văzut pe toate. Acum, la 84 de ani, preferă să îşi trăiască bătrâneţea liniştit undeva în cartierul Floreasca. Îşi aduce aminte mereu de perioada când mii de spectatori se adunau pentru a-l ovaţiona în ring. „Nişte prieteni m-au convins să merg la sală. Se întâmpla în 1946. Stăteam undeva în Dudeşti, iar primul antrenor se numea Stancu Herşovici. Omul nu făcuse box în viaţa lui, dar văzuse nişte meciuri de box la cinema şi luase hotărârea să înveţe copiii din cartier să boxeze. Părinţii mei nu s-au opus. Tata, fost luptător din generaţia lui Mitică Dona, pionier al luptelor în România, chiar mă asista la antrenamente. În anii ăia de după război, boxul era încă sportul rege la noi în ţară, aşa cum de altfel fusese în toată perioada interbelică”, i s-a destăinuit Dumitrescu jurnalistului Octavian Pescaru. Pe atunci, lumea boxului era diferită: „De la parlagii până la profesori, actori sau scriitori precum Ionel Teodoreanu şi George Călinescu. Era o lume pestriţă şi tulburătoare în acelaşi timp pentru un copil”. Un an mai târziu participă şi la prima competiţie oficială, iar cariera sa avea să dureze 12 ani. A preferat să se retragă în 1959, într-un moment în care nimeni nu îi putea contesta supremaţia la categoria uşoară, la scurt timp după ce a cucerit cel de-al cincilea titlu naţional consecutiv. Niciodată nu i-a plăcut să păcălească munca. Atunci când a simţit că nu mai e la capacitate maximă, a făcut un pas în lateral.

„Gata, maestre, nu mai pot!”

Decizia retragerii a venit după cinci ani de invincibilitate pe plan intern. “În ’59, imediat după ce am încheiat meciul care mi-a adus al 5-lea titlu naţional m-am dus la colţ şi i-am spus antrenorului Constantin Nour: «…Maestre, gata, mă las. Da’ de ce? Ai păţit ceva?!» mă întreabă el uimit. «Nu maestre, da’ aşa e cel mai bine». Sincer să fiu, simţeam că mai mult nu mai pot. Îmi dădeam seama că nu pot depăşi ceea ce realizasem până în momentul ăla, atinsesem o limită. Mai ales în box e bine să ştii când să te retragi pentru că boxul ăsta e o treabă mai grea decât pare la prima vedere. Faptul că eşti un şmecheraş de cartier care pune pe toată lumea la punct şi te ştie lumea de frică, pentru că dai cu pumnul e departe de ceea ce se cheamă box de performanţă. Boxul e sportul pe care trebuie să ştii când să-l începi şi dacă e cazul să-l începi şi mai ales când să te laşi că dacă nu, se răzbună urât şi e păcat. Pot să-ţi dau pe nerăsuflate 10 exemple de boxeri care s-au nenorocit, pentru că au mai făcut câteva meciuri în plus. Şi unul dintre ei e Cassius Clay”, a mai spus Titi Dumitrescu pentru blogul Vânătorul de Legende.

Visul unei nopţi de vară

Cea mai frumoasă amintire din cariera lui Titi Dumitrescu rămâne, cu siguranţă, momentul în care a urcat pe podiumul olimpic. Se uită mereu mândru la fotografia primită de la un rus, de altfel singura pe care a primit-o după acel turneu memorabil pentru boxul autohton. A făcut parte din cea mai prolifică generaţie de pugilişti români. Modestia l-a caracterizat întotdeauna şi mereu spune că ”eu eram cel mai slab de acolo… dintre cei 4…. Ceilalţi erau nişte valori excepţionale. Cred că dac-ar fi trecut la profesionişti, într-un an fiecare se bătea la titlul mondial. Dobrescu, Linca şi Negrea erau nişte boxeri extraordinari”. Până în semifinale, Dumitrescu a avut trei confruntări de foc. Le-a câştigat pe toate la puncte, aşa cum a cedat şi în duelul pentru finală, cu italianul Franco Nenci. În duelul pentru aur ar fi dat piept cu legendarul Vladimir Yengibarian, considerat unul dintre eroii Armeniei. Câteva zile mai târziu a stat în colţ pentru Nicolae Linca la meciul care a adus singurul aur olimpic pentru boxul românesc. „A boxat două meciuri cu mâna ruptă. Omul ăsta a fost incredibil. Sărea în sus de durere când îl atingeai, dar după ce s-a urcat în ring, parcă nimic nu s-ar fi întâmplat”, a mai povestit Dumitrescu despre aventura australiană

A construit generaţii la Dinamo

Imediat după retragere, Titi Dumitrescu şi-a început cariera de antrenor la Dinamo, clubul la care s-a consacrat şi unde l-a avut ca mentor pe Constantin Nour. A profesat timp de 26 de ani. În tolba sa se numără acum 4 medalii olimpice, 3 mondiale şi 16 europene. Printre cei care au învăţat meserie de la maestrul Titi se numără fraţii Calistrat şi Simion Cuţov, Ion Alexe sau Valentin Silaghi. În 1972, la Munchen, i-a stat în colţ lui Ion Alexe, omul care putea să aducă României al doilea aur olimpic. Din păcate, greul s-a accidentat şi nu a putut onora finala contra cubanezului Teofilo Stevenson. Aşa cum a renunţat la cariera de pugilist, la fel de discret s-a retras şi din antrenorat. Se întâmpla în 1985. „Eram de prea multă vreme în ring, obosisem, şi află de la mine că întotdeauna e bine să ştii când să renunţi. Îmi dădusem din nou seama, la fel ca în 1959, că nu puteam face mai mult decât făcusem până în momentul acela. N-avea rost să mai încurc lumea degeaba, mai ales că treaba asta se face cu inima şi cu sufletul”, a afirmat cel mai vârstnic medaliat olimpic în viaţă.

foto: vanatoruldelegende.blogspot.ro

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

AlinHuiu.ro

Stiri si comentarii