AlinHuiu.ro

Stiri si comentarii

Viata lui Catalin Morosanu: luptator K-1, politician, vedeta tv

aprilie 6th, 2015

catalin morosanuLuptătorul din Superkombat, Cătălin Moroşanu, a devenit Regele Junglei după ce a câştigat confruntarea vedetelor de la reality-show-ul „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”. Descoperit în urmă cu un deceniu de antrenorul Mihai Constantin şi selectat de însuşi Mike Tyson, Moroşanu s-a făcut remarcat prin evoluţiile sale spectaculoase din ring, dar şi carisma care l-a făcut să devină cel mai cunoscut luptător din România. Am stat de vorbă cu oamenii care i-au ghidat cariera sportivului în vârstă de 30 de ani şi am aflat amănunte neştiute până acum de opinia publică.

 

CATALIN MOROSANU LUPTATOR K-1. „Ţin minte şi acum momentul în care a intrat Moroşanu în sala noastră. Eram la început, nu aveam condiţii. Ieşeau cuiele din podea. A venit împreună cu cumnatul său şi cu încă un prieten. Văzuseră şi ei meciurile din Local Kombat şi au vrut iniţial să facă mişcare. Apoi, într-o zi, auzeam hărmălaie dintr-un colţ. Doar vedeam cum sunt aruncate rachete (n.r. – lovituri de pumn). Acolo, Moroşanu. Mă rugam de el să dea mai încet, aşa rău îi bătea. Am zis să-l bag la avansaţi, dar şi acolo îi bubuia. După vreo trei săptămâni l-am scos de la taxă şi i-am zis că va ajunge mare”, povesteşte mentorul lui Moroşanu, antrenorul Mihai Constantin, de la Scorpions Cotnari Iaşi. De altfel, legătura dintre cei doi s-a sudat în ultimul deceniu, aceştia lucrând împreună şi în prezent.

Tyson i-a prezis viitorul

catalin morosanu 1Prima sa apariţie în fenomenul Local Kombat a fost în vara lui 2005, la o selecţie care a avut loc la mare. Invitat special a fost legendarul pugilist Mike Tyson. Culmea, amândoi sunt născuţi în aceeaşi zi, 30 iunie. „S-a bătut cu doi dintre bodyguarzii lui Mazăre. A fost rău de tot pentru ei, amândoi au pierdut prin KO. Ca toată lumea, şi Cătălin a făcut o poză cu Tyson, dar am rămas uimiţi când marele boxeur i-a spus că va avea un viitor strălucit”, mai povesteşte Mihai Constantin. Debutul în Local Kombat a fost consemnat în 2006, la Râmnicu Vâlcea, iar antrenorul său povesteşte cum au decurs lucrurile. „Iniţial, Cătălin nu era inclus în program, dar cu patru zile înaintea galei s-a accidentat un sportiv. Am fost sunaţi marţi dacă acceptăm. Ce crezi că s-a întâmplat în acelaşi timp? La un sparring, Cătălin s-a lovit rău la pomete de la un genunchi şi ne pregăteam să mergem la spital. Eu nu voiam să îl las să se bată fiindcă accidentarea era una urâtă, dar mi-a zis că se lasă dacă nu accept. Ne-am dus la meci şi l-a bătut pe Mihăiţă Golescu, un sportiv foarte bine cotat la ora aceea în România.”

Stătea la cămin când s-a bătut cu legendarul Leko

catalin morosanu superkombatDacă iniţial a ieşit în evidenţă doar ca un sportiv puternic care stârnea amuzamentul publicului datorită stilului său nonconformist, Moroşanu a impresionat pentru prima dată la meciul cu Stefan Leko, în 2007, omul care cu numai un an înainte îi învinsese pe Ray Sefo şi Badr Hari. Nici un român nu voia să lupte împotriva celui poreclit Blitz. În acel moment, Moroşanu locuia cu viitoarea lui soţie într-o cameră de cămin şi primea câteva sute de euro la un meci. Adversarul său avea în medie 30.000 de euro pentru un meci de nivel mediu şi 100.000 de euro contra unui luptător de top mondial. A venit la meci însoţit de o armată de bodyguarzi şi la volanul unei limuzine. „Nimănui nu-i venea să creadă, Moroşanu era o forţă a naturii. A fost precum un tanc în acel meci, nu făcea nici un pas înapoi. Atunci am început să cred în el ca într-un produs de viitor”, povesteşte şi promotorul Eduard Irimia. „A fost cea mai inspirată alegere să vrem acel meci. Lumea a început să ne caute, să vină şi sponsorii”, completează antrenorul lui Moroşanu.

A refuzat să plece la Bucureşti

Prima ofertă tentantă pentru Moroşanu a venit la scurt timp după primele apariţii televizate. Cătălin Zmărăndescu, bodyguardul personal al lui Gigi Becali, şi-l dorea în echipă pe ieşean şi a purtat negocieri pentru ca acesta să se mute la Bucureşti. „Am aflat după 6 luni de tot ce s-a întâmplat. Mie nu mi-a zis nimic”, precizează Mihai Constantin, omul care îi e alături lui Moroşanu din 2005. Ce a făcut omul care tocmai a câştigat celebrul reality show? Din respect, a acceptat întâlnirea, însă a refuzat oferta care i-ar fi adus câteva mii de euro lunar. Pe atunci, Moroşanu cu greu câştiga 500 de euro la un meci. „Eu vreau să rămân lângă maestrul meu, nu plec de aici oricine ar veni”, a fost răspunsul care i-a lăsat pe toţi cu gura căscată. De-a lungul anilor, luptătorul a primit oferte de la toate promoţiile mari din lume. Nici nu a acceptat să discute până nu s-a consultat cu antrenorul său şi cu Eduard Irimia.

A vrut să meargă deghizat la un concert

catalin morosanu dansez pentru tineÎn ultimii ani, Moroşanu a devenit atât de faimos, încât cu greu poate scăpa neobservat. La un moment dat, a vrut să meargă la un concert Sepultura, însă nu îşi dorea să iasă în evidenţă. S-a îmbrăcat în costum de motociclist, şi-a pus o perucă şi ochelari de soare. Paznicii l-au reperat imediat. „Haideţi, domnu’ Moroşanu, lăsaţi glumele! Daţi-vă jos astea că vă ştie toată lumea.” Figura sa inconfundabilă i-a adus faima şi în afara ţării. După fiecare meci, indiferent în ce ţară s-a disputat, Moroşanu a devenit mult mai popular decât sportivul local. Inclusiv în Taiwan şi Japonia, fanii au început să scandeze numele său şi să îl numească Moro San. „Alţii au apărut de mii de ori la televizor, iar el a început să fie cunoscut după primul meci. Are o atracţie incredibilă. E cel mai carismatic om pe care l-am întâlnit vreodată”, mai spune antrenorul său.

A refuzat ca fratele său să devină luptător

catalin-morosanu-1-e1408442160709Catalin Morosanu politician. Înaintea fiecărui meci, Moroşanu şi-a făcut un obicei. Merge acasă, la părinţii săi, pentru a cere binecuvântarea. Atât mama sa, învăţătoare, cât şi tatăl său, pădurar, ştiu deja totul despre lumea sporturilor de contact. „Când s-a bătut în Olanda, cu Brian Douwes, ştiau tot despre adversar. Sunt experţi deja”, dezvăluie Mihai Constantin. Şi fratele său Claudiu ar fi trebuit să ajungă luptător, însă Cătălin s-a opus. Nu din cauza durităţii din ring, ci a emoţiilor. „Băiatul era foarte talentat, dar într-o zi, Cătălin a venit la mine şi mi-a zis că nu mai face sport dacă îl mai primesc pe Claudiu. Cu câteva zile înainte fusese la o gală în care s-a bătut Claudiu şi mai avea un pic şi făcea infarct de la emoţii. A zis că nu vrea să mai treacă prin aşa ceva”. Din 2012, Catalin Morosanu a intrat in politica si este consilier judetean in Iasi.

Lucruri inedite

• Tatăl său este pădurar, iar mama învăţătoare

• Ar fi vrut să devină poliţist

• Este licenţiat în Drept, iar de curând a început şi Facultatea de Istorie

• Este căsătorit cu Georgiana, o fată alături de care trăieşte de 14 ani

• Este consilier judeţean la Iaşi

• A jucat rugby la Politehnica Iaşi, fiind şi în loturile naţionale de juniori

• A fost primul român care s-a bătut în K-1, în Asia

• A fost declarat de trei ori la rând cel mai popular luptător din Superkombat

• Este câştigătorul sezonului 10 al „Dansez pentru tine”

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

AlinHuiu.ro

Stiri si comentarii