AlinHuiu.ro

Stiri si comentarii

Arădeanul care a jucat în echipă cu Franz Beckenbauer şi l-a înfruntat pe Baresi la Jocurile Olimpice

mai 1st, 2015

106893_2A copilărit în Arad, acolo unde Lajos Sătmăreanu şi Flavius Domide ridicau tribunele. Tot acolo a văzut primele meciuri, cu UTA pe prima scenă, dar visul său de a deveni fotbalist avea să se împlinească peste Ocean, acolo unde a făcut cuplu în defensivă cu Franz Beckenbauer, iar printre coechipierii săi s-au numărat Carlos Alberto şi Johan Neeskens. Numele său este Erhardt Kapp, are 5 selecţii pentru naţionala Statelor Unite ale Americii, iar în urmă cu două decenii i-a reprezentant pe yankei în echipa de la Jocurile Olimpice.

A văzut lumina zilei în regimul Gheorghe Gheorghiu Dej, în 1959, în comuna Fântânele din Arad, iar părinţii săi erau dintr-o familie clasică impusă de comunişti. Tatăl său era muncitor într-o fabrică, iar mama – vânzătoare. Tatăl a fost şi cel care l-a inspirat să joace fotbal. „Tata făcea parte din echipa de fotbal a fabricii”, îşi aduce aminte Erhardt de primul contact cu sportul rege. Chiar în momentul în care Nicolae Ceauşescu se pregătea să preia puterea, familia sa, de origine germană, a câştigat o loterie şi au plecat cu toţii la Koln. Nu au zăbovit prea mult, iar în mai puţin de un an aveau să ajungă tocmai în Statele Unite ale Americii. „Aveam deja rude acolo, aşa că ne-a fost destul de uşor să ne integrăm”, explică acesta mutarea spectaculoasă. Deşi soccerul, aşa cum îi spun americanii, era la ani-lumină în spatele celui european, acestuia i-a rămas în continuare întipărit în minte visul de a îmbrăca tricoul de fotbalist. A început la Blau-Weiss Gottschee, echipa imigranţilor germani din New York, un club înfiinţat la scurt timp după al Doilea Război Mondial şi care a fost denumit după o regiune din Slovenia, ocupată în trecut de nemţi. De la primii paşi şi până când a ştiut că fotbalul avea să-i marcheze viitorul a durat puţin. A jucat în echipa Universităţii din Connecticut, acolo unde era student, şi în scurt timp s-a remarcat, devenind unul dintre membrii marcanţi. Aşa cum se procedează în sporturile profesioniste din SUA, anual există un Draft, acolo unde sunt selectaţi de către cluburi mari sportivii de la universităţi. Aşa a fost şi cazul lui Erhardt Kapp, care în 1980 s-a numărat printre cei 11 norocoşi din „Division I First-Team All-Americans”, toţi primind un contract cu o echipă din prima divizie (North American Soccer League).

S-a trezit lângă starurile fotbalului mondial

Clubul care l-a draftat a fost chiar New York Cosmos, pus pe harta fotbalului mondial de marele Pele, legitimat acolo între 1975 şi 1977. Gruparea era campioana en-titre a Americii, iar în vestiar, Erhardt avea să aibă un mic şoc. De la studentul care spera să câştige campionatul universitar, acum îl avea ca antrenor pe germanul Hennes Weisweiler, fost la Barcelona (1975-1976) şi câştigător al Cupei UEFA cu Borussia Monchengladbach. Alături de el se schimbau o adevărată pleiadă de vedete. Fostul star iugoslav Vladislav Bogivevic, fostul golgheter din Serie A, Giorgio Chinaglia, dublul vicecampion mondial cu Olanda, Wim Rijsbergen, vicecampionul european cu Belgia, François Van der Elst, campionul mondial cu Brazilia, Carlos Alberto şi, cel mai mare dintre ei, Johan Neeskens, considerat unul dintre cei mai talentaţi jucători din istoria fotbalului olandez. El avea să fie şi viitorul coleg de cameră al lui Erhardt. „Eram nedespărţiţi, era un fotbalist incredibil şi care avea o atracţie imensă. Când ieşeam în oraş, era asaltat de fani”, povesteşte arădeanul despre colegul său care are în palmares nu mai puţin de 8 trofee majore, de la Supercupa Europei şi până la Cupa Campionilor Europeni. Graţie New York Cosmos, fotbalul peste Ocean şi-a schimbat total imaginea. De la câteva sute de spectatori, media crescuse la aproximativ 40.000, iar echipa ajunsese să dispute meciuri demonstrative în toate colţurile lumii. Erhardt a prins momentul în care starurile din Europa se înghesuiau să joace pentru gruparea patronată de Warner Communications. În 1982, tânărul plecat de pe malul Mureşului cucerea titlul de campion în SUA.

Kaiserul i-a fost coleg în defensivă

La scurt timp după ce se bucurau pentru al cincilea titlu de campioni din istorie, cei de la Cosmos mai dădeau o nouă lovitură de imagine. Poate cel mai cunoscut fotbalist din istoria Germaniei, Franz Beckenbauer, avea să lase din nou Bundesliga pentru America şi alegea tot gruparea newyorkeză. Românul sas i-a fost coleg în defensivă în 13 dintre meciuri, însă dezamăgirea faptului că echipa nu a câştigat din nou titlul avea să producă mai multe schimbări. Printre sportivii la care s-a renunţat a fost şi Kapp, însă pentru el avea să urmeze o nouă şansă în carieră. A fost selecţionat în echipa naţională a Statelor Unite ale Americii, iar în 1984, la Los Angeles, a fost om de bază pentru naţionala SUA la Jocurile Olimpice. A fost integralist în toate cele trei meciuri, iar printre adversari s-au numărat Franco Baresi şi Daniele Massaro. În total, a adunat 5 selecţii, alte două fiind bifate în preliminariile Campionatului Mondial din 1986. S-a retras în 1989, după ce ultimii cinci ani şi i-a petrecut la competiţiile în sală, în condiţiile în care liga profesionistă a fost desfiinţată în 1985 ca urmare a problemelor financiare. În prezent, Erhard Kapp are o mică afacere cu articole sportive, însă toţi ochii sunt aţintiţi către fiul său, Alex, care visează la rândul său la o carieră în fotbal, iar în prezent evoluează ca portar la Boston College.

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

AlinHuiu.ro

Stiri si comentarii