AlinHuiu.ro

Stiri si comentarii

Lia Manoliu, doamna de poveste a sportului românesc

mai 1st, 2015

lia manoliuLia Manoliu a rămas în memoria generaţiei tinere prin prisma complexului sportiv care-i poartă numele, însă puţini sunt cei care ştiu cine a fost cu adevărat discobola care a plecat mult prea devreme dintre noi. Originară din Chişinău, sportiva a devenit specialistă în aruncarea discului, iar între 1952 şi 1972 a participat la toate cele 6 ediţii ale Jocurilor Olimpice, cucerind aurul în 1968 la Ciudad de Mexico.

Încă din copilărie, Lia era cunoscută ca o sportivă polivalentă. Nu era sport unde să nu se implice şi ea. Elevă a liceului Regina Maria din Capitală, aceasta şi-a stabilit drumul în momentul în care, la numai 18 ani, pe 22 mai 1950, Lia Manoliu izbutea să devină prima sportivă din România care a aruncat discul la peste 40 de metri (41,44 m – Bucureşti), iar 10 ani mai târziu, trecea şi pragul de 50 de metri (53,21 m – Varşovia 12.06.1960).

A fost campioană naţională la alte trei sporturi

Până să se dedice definitiv atletismului, Lia Manoliu a făcut performanţă în tenis de masă, baschet şi volei. Componentă a echipei de baschet Ştiinţa Bucureşti, actuala legendă a sportului românesc a fost convocată în echipa naţională, iar în palmaresul său se regăsesc un titlu de campioană pe echipe la tenis de masă şi trei titluri la volei. La atletism se poate lăuda cu 12 titluri naţionale la aruncarea discului şi alte 7 balcanice. Toate aceste rezultate sunt doar o parte din performanţele uluitoare ale celei considerate ultima reprezentantă a „omului Renaşterii“ în sportul mondial. Adesea obişnuia să se descrie drept „o sportivă care a eşuat adesea şi câteodată a reuşit”.

Cartea Recordurilor în 1972

Prima sa participare la o ediţie a Jocurilor Olimpice avea să fie consemnată în 1952, la Helsinki. A încheiat pe locul 6 şi avea să aştepte până în 1960 pentru a cuceri prima medalie olimpică. Se întâmpla la Roma. S-a calificat în finală de pe poziţia a 9-a şi nimeni nu îi dădea şanse, mai ales că la ediţia anterioară, la Melbourne, încheiase pe acelaşi loc. În finala desfăşurată pe Stadionul Olimpic, românca a uimit audienţă, aruncând 52,36 la prima încercare şi avea aurul în buzunar. Rusoaica Nina Ponomaryova, campioana din 1952, a revenit însă şi la ultima încercare a aruncat 55,10 metri, iar pe doi s-a clasat tot o reprezentantă a URSS, Tamara Press, care a depăşit-o pe Manoliu cu doar 13 centimetri. Avea să înceapă un adevărat război rece între Lia Manoliu şi sovietice. În 1964, Tamara Press urca pe prima treaptă a podiumului de la Tokyo, iar românca era din nou pe 3, asta după ce era pe prima înainte de penultima aruncare. Nu a mai ratat însă în 1968, în Mexic, acolo unde a aruncat din prima 58.28 de metri, doborând recordul olimpic, şi totodată cucerind primul şi singurul aur din istoria aruncării discului în România. În 1972, la Munchen, Lia Manoliu bifa a şasea ediţie consecutivă la Jocurile Olimpice şi intra în Cartea Recordurilor. Nici o femeie nu mai izbutise o asemenea performanţă. Ulterior, a fost depăşită de atleta jamaicană Merlen Ottey (1980-2004). De asemenea, Elisabeta Lipă a reuşit să o egaleze ca număr de prezenţe.

Premiul UNESCO pentru fair-play

„Comitetul a ţinut să omagieze prin această înaltă distincţie o atletă ale cărei unanime mărturii i-au atestat loialitatea fără greş şi spiritul sportiv cel mai generos. Este vorba despre atleta româncă, LIA MANOLIU, care şi-a pus întreaga carieră sportivă sub semnul fair-play-ului“, au fost cuvintele de prezentare din 1974, atunci când fosta atletă era răsplătită de UNESCO pentru întreaga carieră cu „Premiul Internaţional pentru Fair-Play“. Cu un an înainte, trofeul ajunsese la Sir Bobby Charlton. Un an mai târziu, primea Ordinul „Meritul Olimpic”, iar în 1990 Comitetul Internaţional Olimpic îi oferea Trofeul „Femeia în Sport“.

Preşedinte al COR

Imediat după retragere, în 1973, autorităţile de la Bucureşti au decis ca Lia Manoliu să continue în sport şi a fost instalată în funcţia de vicepreşedinte al Comitetului Olimpic Român, pentru ca, imediat după Revoluţie şi până la moartea sa, în ianuarie 1998, să fie preşedinte al aceluiaşi for. Marea atletă se stingea pe patul unui spital din Capitală după ce a suferit in infarct. Era în comă din cauza unei operaţii nereuşite pentru extirparea unei tumori de pe creier. Ulterior, stadionul naţional de fotbal, dar şi întreg complexul sportiv din Bucureşti, aveau să îi poarte numele.

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

AlinHuiu.ro

Stiri si comentarii