AlinHuiu.ro

Stiri si comentarii

VIDEO: Andy Hug – fotbalistul care a devenit cel mai bun karateka din lume

noiembrie 21st, 2012

“Doamnelor şi domnilor, spunem la revedere de aici din ring unei mari legende a sportului, un luptător incredibil şi un om extraordinar, Andy Hug. Aţi fost un public fantastic şi trebuie să ne bucurăm alături de el”, au fost cuvintele crainicului în seara zilei de 3 iunie 2000, imediat după meciul pe care Andy Hug l-a câştigat în faţa lui Mirko “Cro Cop” Filipovic, la Zurich. La 35 de ani, cel poreclit Mr. K-1 îşi anunţa retragerea din cariera de sportiv profesionist după o ascensiune absolut fabuloasă. În numai două luni, viaţa samuraiului cu ochi albaştri avea să se încheie după ce a fost diagnosticat cu leucemie în ultimul grad.

REPORTAJ. Cum a fost la meciul România-Grecia de la EURO U-19. Biletele care sudează prieteniile dintre locuitorii Berceniului

iulie 24th, 2011

Mai bine de jumătate dintre locuitorii comunei Berceni au asistat sâmbătă seară la meciul care a scos în proporţii mari naţionala U-19 din calculele calificării în semifinalele Campionatului European, organizat de România după cinci decenii de pauză. Tricolorii au fost învinşi de Grecia.

Alt meci, aceeaşi poveste. Dacă la Chiajna, biletele gratuite au fost distribuite într-un bar, la Berceni, fanii au trebuit să se deplaseze la stadion. Doar că i-au întâmpinat uşile închise. “Nu mai sunt domne. S-au terminat deja, de asta am închis uşa”, te întâmpină un paznic de vârsta a treia în faţa uşii principale. Intrarea pentru descurcăreţi s-a dovedit a fi camuflată în spatele unor bănci de rezerve.

La o cârciumă din apropierea stadionului, subiectul principal de dezbatere era bineînţeles chiar distribuţia biletelor. “Acum 15 minute au venit 2.600 de bilete. Mai sunt 500. Păi dacă a luat Gogu a lu’ Pocăitu 200 sau Marin de la pază de la Primărie încă 300, îţi dai seama că nu mai are nimeni loc de ei”, se lamentează un ins care nu a prins “decât” 20. Şi ăia de la prefectură au venit să ia 200”, îl completează un altul, care nu a fost pe fază când maşina cu biletele a ajuns la stadion.

În ziua partidei, agitaţie mare. Strada Şcolii nu cred că a fost nicicând mai plină, nici măcar pe 15 septembrie. O mulţime de persoane se adună din toate colţurile localităţii pentru a vedea minunea. Cei care şi-au făcut provizii cu bilete le împart cu amicii care au rămas pe dinafară şi orice tensiune dintre ei dispare. Jeep-urile de zeci de mii de euro abia îşi fac loc pe străduţa tocmai refăcută complet special pentru cel mai important eveniment al anului în comună. Parcarea este deja arhiplină şi mulţi parchează pe străduţele lăturalnice. Rând pe rând, îşi fac apariţia şi conducătorii fotbalului românesc. Ionuţ Lupescu a fost punctual. Victor Piţurcă şi Pompiliu Popescu au fost ghidaţi prin telefon pentru a ajunge la cocheta arenă, în timp ce Mircea Sandu, însoţit de câţiva apropiaţi, a ajuns la scurt timp după startul meciului. Pentru că nu a mai găsit loc de parcare lângă stadion, Dinu Gheorghe a venit pe jos pentru a-i urmări pe Brănescu şi Stanciu, jucătorii ochiţi de Rapid.

În tribune, forfotă mare. Nu mai ai loc să arunci un ac. Doar câteva scaune au mai rămas libere, însă sunt şi ele ocupate pe rând, după ce unii dintre cei rămaşi pe dinafară au fost ajutaţi cei care luaseră tichetele cu duiumul. Alţii, fără noroc, încearcă fără succes să intre la meci. “Nu se poate”, vine mesajul stewarzilor. “Dar am nepotul acolo”, încearcă omul să-i înduplece.

Fortounis nu a fost cu noi

Cei peste 2.500 de suporteri îşi fac datoria încă din primul minut. La fiecare ocazie de poartă, bat cu picioarele în podeaua de fier a tribunelor pentru a obţine un zgomot asurzitor însoţit de celebra încurajare “România! România”. Joc pe contre, ambele echipe caută să marcheze, însă la fel ca în meciul cu Cehia, victoria a fost a adversarilor, unicul marcator având şi nume predestinat. Fortounis l-a învins pe Brănescu în minutul 37 după o greşeală colectivă a defensivei tricolore.

Artificii şi fum de grătar

Probabil, singurii locuitori ai Berceniului care nu au fost la meci erau undeva la o nuntă în cealaltă parte a comunei. La scurt timp după gol, cerul a fost inundat de luminile artificiilor, spectatorii părând mai interesaţi de jocul de lumini decât de al elevilor lui Burchel, mult mai puţin spectaculos. Şi în partea a doua atenţia le-a fost distrasă, aceştia adulmecând mirosul de grătar adus de fumul venit din apropierea stadionului. Pestriţa tribună a încercat să-i scoată din joc pe grei cu diverse apelative, numai că elenii nu şi-au pierdut concentrarea şi s-au impus la limită. Cum tactica nu a dat roade, o parte dintre spectatori au început să părăsească stadionul încă din minutul 70, speriaţi şi de stropii veniţi din înaltul cerului. Şi semnul că România este ca şi eliminată de la EURO U-19, turneu pe care l-am câştigat în 1962, dar cu o echipă a cărei medie de vârstă era de peste 20 de ani.

DETALII ÎN EDIŢIA ON-LINE A COTIDIANULUI PUTEREA

Copy paste a la Libertatea

iulie 10th, 2011

Aseară, în ediţie on-line a cotidianului Libertatea a apărut un material despre primul baschetbalist român din NBA, Alex Groza. Dincolo faptul că apreciez demersul demn de laudă al celor de acolo de a le aminti oamenilor şi nume importante originare de pe meleagurile noastre, autorul, pe numele său Cristi Roman, şi-a dat singur cu bâta în cap.

A scris vreo 10.000 de semne ale lui legat de Alex Groza, dar s-a plictisit pentru încă 1.000 în ceea ce-l priveşte pe fratele acestuia, Lou Groza, şi a preferat să le copieze de la mine de pe blog, preluând câteva pasaje în regim copy-paste. Crezând probabil că nimeni nu va sesiza, în condiţiile în care materialul meu a fost publicat cu luni înainte, autorul a dat repede un ctrl-c, ctrl-v şi şi-a stricat materialul, unul interesant de altfel.

Nu mă interesează foarte mult dacă modifică sau nu până la urmă, ci vreau doar să atrag atenţia asupra faptului că mereu se întâmplă ca cei care lucrează la site-urile mari să se considere atât de importanţi încât să îşi permită să facă orice.

click aici pentru materialul publicat de mine in luna martie

click aici pentru a vedea materialul din libertatea pe 9 iulie

EXCLUSIV: Povestea neştiută a lui Nicolae Simatoc, românul antrenat de Giuseppe Meazza şi care a jucat în prima echipă de aur a Barcelonei

iunie 6th, 2011

E un anonim în ţara sa natală. Colegii săi de generaţie nu mai există ca să îl evoce, iar cei care au urmat nu au putut să îi afle povestea din cauza regimului comunist care l-a obligat practic să emigreze. Doar câteva date seci de pe site-urile de statistică mai aduc aminte de Nicolae Simatoc, primul fotbalist român care a jucat la Inter Milano şi FC Barcelona.

NOTĂ: Materialul intră sub incidenţa legii drepturilor de autor şi nu poate fi preluat decât cu acordul meu scris!

Freamătul războiului încă nu ajunsese în nordul Basarabiei, la Briceni. La modă era deja mingea cu şiret, iar tânărul Nicolae o bătea pe străduţele din localitate. Nu îi trecea prin gând să devină fotbalist. Până când, în 1934, a fost ochit de un descoperitor de talente din Timişoara. “O să fii mare fotbalist. Să vii cu mine la Ripensia”, a fost mesajul străinului. Pe atunci, Ripensia era cel mai important club din România. Şi-a făcut repede bagajele şi a plecat fără să ştie că îl va aştepta o carieră de succes.

 

La doar 19 ani, în 1939, debuta în prima divizie, iar în momentul în care devenise titular, a izbunict războiul şi în România. Se mută temporar la Bucureşti în 1941, iar un an mai târziu se transferă la CA Oradea, care pe atunci evolua în campionatul maghiar. Îşi cunoaşte şi viitoarea soţie, pe Ethel, acolo şi imediat după încheierea războiului se întoarce în ţară, la Carmen Bucureşti. Devine vicecampion în 1947, an în care echipa este desfiinţată abuziv de comunişti, iar locul este luat de CCA, actuala Steaua.

Dezamăgit de noul regim, nu mai crede în viitorul ţării. Iar o ofertă din Italia, de la AS Roma, îl convinge că e momentul să plece. Alături de mai mulţi jucători, cu preponderenţă unguri, organizează o evadare ca în filme. Fug prin munţi, dar Nicolae contractează o pneumonie. “A fost la un pas de moarte, cu greu a scăpat”, povesteşte, în exclusivitate pentru Puterea, unul dintre cei doi urmaşi ai săi, Silvio, stabilit în prezent la Barcelona. După câteva zile ajunge în Elveţia şi pleacă cu primul tren spre Italia. În gară dă nas în nas cu un reprezentant al lui Inter Milano, echipa legendarului Giuseppe Meazza. “Vă vom face o ofertă de nerefuzat”, îl anunţă străinul. Şi Nicolae, ajuns deja la maturitate, îşi dă seama că trebuie să uite de Roma. “L-au ajutat să o aducă şi pe mama în Italia. A fost factorul decisiv. S-a declanşat apoi un imens scandal între cele două cluburi”, explică Silvio. Furioşi că un jucător de bază al echipei naţionale a fugit din ţară, comuniştii îi retrag cetăţenia lui Simatoc, care îşi ia adio totodată şi de la tricolor, pentru care până atunci adunase 8 selecţii.

Antrenat de celebrul Giuseppe Meazza

Cel care a insistat ca Simatoc să joace la Inter a fost chiar marele Giuseppe Meazza, fostul atacant de legendă al Italiei în perioada interbelică. Din păcate, pneumonia încă îl mai supără. Joacă doar 7 meciuri în returul ediţiei 1947-48, când Inter termină pe un dezamăgitor loc 12. Este adus un nou antrenor, iar românul bifează alte 10 întâlniri şi totodată titlul de vicecampion al Italiei. Este cedat în Serie B, la Brescia, acolo unde se pune pe picioare, iar soţia sa dă naştere primului urmaş, pe Silvio. Între timp,  îl întâlneşte pe tânărul Laszlo Kubala, un fan al său de pe vremea când juca la Inter. Împreună, pun bazele unei echipe demonstrative formate din emigranţi, sub comanda slovacului Ferdinand Daucik. În vara lui 1950, Ungaria Roma efectuează un turneu în Spania, iar şeful scouterilor de la FC Barcelona, Josep Samitier, îi ocheşte pe cei doi, dar şi pe Daucik. Trebuie să îi transferăm, sunt fotbalişti de clasă. Iar cu acest antrenor putem realizat multe”, le-a spus acesta oficialilor catalani şi nu s-a înşelat.

Anul care a schimbat soarta Barcelonei

A însemnat practic crearea primei echipei de aur a Barcelonei. În primul sezon, Simatoc este jucător de bază la catalani, evoluând în 28 din cele 30 de meciuri din La Liga. Gruparea blaugrana se clasează pe 4, dar câştigă Cupa Generalului (n.r. actuala Cupă a Regelui). Campionatul următor rămâne unul de referinţă chiar dacă fundaşul român nu şi-a putut păstra locul de titular. Barca a câştigat campionatul, Cupa şi Eva Duarte Cup (n.r. actuala Supercupă), iar conducerea a decis că bătrânul Camp de Les Corts nu mai face faţă afluxului de spectatori. Cele peste 60.000 de locuri erau mult prea puţine pentru dorinţa fanilor de a-i vedea pe Kubala & Co. Peste numai doi ani, începe construcţia Camp Nou, Barcelona fiind de altfel echipa favorită a generalului Franco. A fost şi ultimul sezon pentru Simatoc în blaugrana, care simţea deja povara vârstei (n.r. 32 de ani). Şi-a încheiat cariera un an mai târziu la Real Oviedo, tot în La Liga.

Nu s-a impus ca antrenor

Imediat după retragere, Simatoc obţinut carnet de antrenor şi la sfârşitul anilor 50 a pregătit mai multe formaţii din Segunda Division, printre care Lleida şi Sabadell. A avut şi un scurt mandat de director tehnic la Espanyol Barcelona, însă ceea ce îl îngrijora pe el nu erau rezultatele, ci regimul dictatorial al generalului Franco. Era un apatrid, adică un om fără naţionalitate, după decizia comuniştilor din 1947, astfel că circula doar datorită unei legitimaţii de la Crucea Roşie. “Pentru că era deja cunoscut în toată lumea, tata primise oferte din toată lumea. Franţa, Brazilia, SUA. Împreună cu mama, a decis că Australia ar fi locul perfect pentru noi, iar în 1963 ne-am mutat în Sydney. A antrenat o perioadă lotul naţional, dar şi câteva echipe de club. Acolo, fotbalul nu era numărul 1, aşa că în cele din urmă s-a retras şi a deschis un cazinou, care s-a dovedit o afacere de succes”, ne-a povestit Silvio Simatoc Szegedy. Al doilea nume a fost preluat de tatăl său pe vremea când juca în campionatul maghiar şi era cunoscut drept Mikloş Szegedy.

NICOLAE SIMATOC – CV

Data naşterii: 1 mai 1920 (Briceni – în prezent Republica Moldova)

Carieră:

Ripensia Bucureşti (1938-1941) – 44 meciuri – 3 goluri

Carmen Bucureşti (1941-1942)

CAO Oradea (1942-1944) – 32 de meciuri – 3 goluri

Vasas Budapesta (1944-1945) – 9 meciuri

Carmen Bucureşti (1945-1947) – 12 meciuri

Inter Milano (1947-1949) – 17 meciuri – 3 goluri

Brescia (1949-1950) – 30 de meciuri – 8 goluri

FC Barcelona (1950-1952) – 34 meciuri – 2 goluri

Real Oviedo (1952-1953)

Echipa naţională: 8 selecţii (1940-1946)

Palmares:

Vicecampion cu Chinezul Timişoara (1939)

Vicecampion al Ungariei cu CA Oradea (1943)

Campion al Ungariei cu CA Oradea (1944)

Vicecampion al României cu Carmen Bucureşti (1947)

Vicecampion al Italiei cu Inter Milano (1949)

Câştigător al Cupei Spaniei cu FC Barcelona (1951, 1952)

Campion al Spaniei cu FC Barcelona (1952)

Supercupa Spaniei cu FC Barcelona (1952)

 

Silvio Simatoc povesteşte drama trăită de tatăl său după fuga din România: “Bunica a murit în lagărele din Siberia”

L-am  găsit pe fiul fostului mare jucător, Silvio Simatoc, la Barcelona, oraşul unde tatăl său a cunoscut gloria în urmă cu mai bine de jumătate de secol. În vârstă de 61 de ani, don Silvio păstrează nenumărate amintiri acesta, incluzând fotografii şi articole din ziarele epocii.

Cum a ajuns tatăl dumnevoastră să fie un apatrid?

Nicidecum nu a renunţat el la cetăţenia română. I-a fost retrasă de către regimul comunist, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul altor fotbalişti precum Kubala şi chiar a mamei mele pentru că a decis să părăsească ţara. Până în Australia au fost ambii apatrizi şi circulau cu documente eliberate de Crucea Roşie.

A mai ţinut legătura cu cineva din ţară?

În acea perioadă, sistemul de comunicaţii era foarte slab, aşa că a pierdut orice legătura cu rudele din România. Dar în Australia, dacă bine îmi amintesc, s-a întâlnit cu un fost jucător, despre care tatăl meu mi-a spus că a fost un mare atacant. Se angajase într-o mină de cărbune.

El ce v-a povestit despre România?

Cum nu mai ştia nimic de familia lui, îmi povestea cum se juca la marginea unui râu alături de ceilalţi copii. Nu foarte multe îmi amintesc. S-a căsătorit cu o doamnă din Ungaria, adică mama mea. Aşa că în casa noastră se vorbea mai mult maghiara, dar tata nu avea probleme nici cu rusa, germana, engleza sau franceza. Lui nu i-au plăcut niciodată comuniştii. Am aflat că bunica a murit într-un lagăr în Siberia la ceva ani după evadarea tatălui meu. Erau mereu fericit când vorbea de România, însă era dezamăgit de acel regim comunist.

S-a mai întors vreodată acasă?

Întotdeauna şi-a dorit asta, visa să revină cândva. Eu voi încerca să-l împlinesc curând. Îmi amintesc că în anii 60-70 s-a întâlnit cu un fost coleg, care era antrenor la echipa naţională. Imaginaţi-vă cum plângeau doi oameni maturi ca nişte copii. Ţin minte că demult s-a vorbit ca el să ocupe un post de antrenor în Federaţia Română de Fotbal, dar cred că nu erau condiţiile foarte bune.

6 români la Inter, 3 la Barcelona

De-a lungul istoriei, România a mai avut 6 reprezentanţi la Internazionale Milano şi doar 3 la FC Barcelona. Mircea Lucescu i-a antrenat pe nerazzuri în 1999, după care în capitala modei au aterizat Adrian Mutu (2000), iar apoi Ianis Zicu (2007), însă ultimul nu a jucat nici măcar un minut în meciurile oficiale. În acest moment, la fosta câştigătoare a Ligii Campionilor sunt legitimaţi Cristi Chivu şi Denis Alibec. La actuala campioană a Europei au evoluat Emil Berkessy (1934-1936), Gheorghe Hagi (1994-1996) şi Gică Popescu (1995-1997).

 

Fostul selecţioner Angelo Niculescu a fost coechipier cu Simatoc la Carmen Bucureşti: “Am aflat că a jucat la Inter zeci de ani mai târziu”

În ciuda faptului că se apropie de vârsta de 90 de ani, selecţionerul de la Guadalajara, Angelo Niculescu, are o memorie de elefant. La aproape 7 decenii distanţă, profesorul şi-a adus aminte de Nicolae Simatoc, fostul său coleg de la Carmen Bucureşti din perioada 1946-1947. Profesorul mi l-a descris ca un “excelent dreptaci, dar cam boem, căruia nu îi plăcea să alerge”

 

Bună ziua, dom’ profesor, de la ziarul Puterea vă deranjez. Aş vrea să vorbim despre Simatoc…

Ce surpriză. Îmi aduc aminte de el. Am fost colegi la Carmen. Eu când am ajuns la echipă, el era deja acolo. Un tip înalt, bine clădit, impresiona prin statură. Purta 48 la picior, era cel mai mare dintre noi şi aici mă refer la statură.

Ce vă mai amintiţi despre el?

Era colegial şi ne respectam reciproc. Un tip liniştit chiar dacă în afara terenului îi plăcea să stea prin cafenele. Juca mult rummy. Dar în rest nu le avea cu politica, aşa cum făceau alţii. Nu îl interesa. Toată lumea îl aprecia, inclusiv presa, şi spuneau despre el că e un mare jucător. Ulterior s-a şi dovedit asta. Dovadă că a jucat la Inter, iar apoi în Spania.

Cum îl descrieţi ca jucător?

Ştiu că era un excelent dreptaci. Juca mijlocaş dreapta pentru că nu ştia foarte bine cu stângul. Oricum, foarte tehnic, dar era mai boem. Nu îi plăcea foarte mult să alerge, mai mult din pase. Ştiu că se înţelegea excelent pe teren cu Bazil Marian.

Stiţi cum a plecat?

Noi am jucat împreună cam un an. Apoi, într-o zi de vară s-a topit. A urcat în trenul de Timişoara şi dus a fost. Am înţeles că a fugit în Italia prin Iugoslavia. Cred că avea ceva aranjat. Oricum, nu am putut să ne interesăm prea mult.

Când aţi aflat că a jucat la Inter Milano şi Barcelona?

La mulţi ani distanţă, cred că ani buni de tot. Era o perioadă aspră, nu era bine să vorbeşti prea mult, să te interesezi de cei care sunt în afara spaţiului românesc. Trebuia să eviţi  astfel de lucruri ca să ai linişte, altfel te suspectau să vrei şi tu să pleci şi aveai mari probleme. Nu puteai să ai încredere în nimeni, aşa că evitam pe cât posibil.

ARTICOLUL A FOST PUBLICAT SI IN COTIDIANUL PUTEREA, EDITIA DE PE 7 IUNIE

AlinHuiu.ro

Stiri si comentarii